In urma cu relativ putin timp si exact dupa ce Traian Basescu a fost reales presedinte al Romaniei, pentru inca un nou mandat de cinci ani, Statele Unite au anuntat ca Romania va gazdui o parte din echipamentul pentru interceptori de rachete balistice cu raza medie de actiune, ce ar urma sa fie instalat pentru a deveni operational din anul 2015.
Numai in urma cu 24 de ore, presedintele american Barack Obama a afirmat ca “sistemul de apărare antirachetă care va fi instalat în Europa nu modifică în niciun fel echilibrul strategic dintre Rusia şi Statele Unite, ci vizează să apere poporul american”.
Obama reactionase la amenintarile de marti ale Rusiei, care a anuntat ca s-ar putea retrage din noul tratat START pentru reducerea arsenalului nuclear, daca rachetele interceptoare americane vor deveni capabile să intercepteze rachetele strategice ruse.
Presa, politicienii, opinia publica s-au intrebat care sunt consecintele acestei ralieri a Romaniei la politica SUA. Voi incerca in continuare sa explic ce interese au Statele Unite in aceasta parte a lumii si care cred eu ca este rolul scutului anti-racheta.
Miza petrolului
Incepand cu anul 2003 (dar exista oricum un trend general, dupa revolutiile de la inceputul deceniului noua), Statele Unite au intrat intr-o noua etapa de edificare a imperiului sau global, sustinut de un complex militaro-industrial hranace, care are nevoie de resurse.
In primul rand de combustibili fosili. Toata lumea stie azi ca, sub sintagma vehiculata public “War on teror”, se ascunde nevoia continua a SUA de a consuma combustibili fosili. Si tot mai mare, pe masura ce acestia devin tot mai rari si mai scumpi.
Si a faptului ca, pe masura ce acestia se scumpesc, marile transnationale americane din industria petrolului castiga mai mult. Mai tineti filmul lui Michael Cimino, “Vanatorul de cerbi”? In Saigonul gata sa fie cucerit de fortele Vietcongului se joaca ultimele cateva, dar cele mai banoase partide de ruleta ruseasca.
Miza financiara este uriasa. Daca nu le iese figura, complexul militaro-industrial american da faliment. Asa stateau lucrurile inainte de 9-11. Apoi masinaria industriei de razboi de peste ocean a inceput sa prospere.
Toti stiu aceasta, dar nimeni nu vorbeste. Trebuie sa fim corecti politic, altfel intram la index, nu ne mai vedem pe sticla si, in general, vine dentistul cu clestele de cuie si ne scoate dintii din gurita, ca sa nu mai avem cu ce sa muscam.
Trebui sa intelegem ca nu exista nici o legatura intre democratia din capetele americanului de rand, cea pe care o respectam si o admiram si politica imperiala din mintea potentatului american din mediul politic sau de business de peste ocean.
Trei imperii hranace
Politica americana expansionista in domeniul petrolului si gazelor inseamna astazi extinderea exploatatiilor petroliere in aria de interes asemanator a unui alt imperiu, care a inceput sa creasca periculos pentru noi, romanii, de la anul 2000 incoace: Federatia Rusa.
Nu este singurul imperiu. Un altul este cel economic deocamdata, in detenda globala, al Chinei. Si Rusia, si China se alimenteaza cu petrol si gaze din bazinul caspic si, in general, din Orientul Apropiat si Mijlociu. Aici, avem state care baleiaza intre regimuri musulmane pro sau antiamericane si, prin urmare, in buna masura anti sau proruse.
Jocul cel mai complex il face, cu contacte diplomatice si economice la varf deopotriva la Kremlin si Beijing, Iranul. De aceea, Teheranul este o miza pentru 
Statele Unite.
Revolutiile portocalii
Pana la imblanzirea Iranului, americanii incearca, de prin anul 2003, sa inconjoare cu o centura “portocalie” Rusia. “Revolutia” portocalie ucrainiana nu ar fi reusit fara sprijin american. S-a dovedit ca intentiile liderilor provest ucrainieni numai democratice nu erau.
Nu din acest motiv a sprijinit Washingtonul cupla friabila Viktor Iushchenko – Iulia Timoschenko, ci pentru propriul sau exercitiu de putere. SUA nu a pus Kievului, dupa venirea la putere a “democratilor prooccidentali”, nici un fel de conditii de democratizare a statului ucrainian, care s-a confruntat tot timpul cu grave probleme legate de separatia puterilor in stat, coruptie institutionalizata si centralism economic, combinat cu dominatia catorva mari moguli semimafioti, in industria grea si in cea a exploatatiilor de petrol si gaze. Unii prorusi, alti 
proocidentali.
Azi, Iushchenko si Timoschenko au fost invinsi si suntem, la Kiev, pe secventa de “contrarevolutie” ruseasca. In schimb, dupa evenimentele tragice de acum un an, in sfera de influenta prooccidentala, pe filiera romaneasca, a intrat Chisinaul, dominat pana acum de prorusul Voronin.
Foarte interesant este ceea ce se intampla in fostele “stan”-uri sovietice. Numai zilele trecute, o revolutie “rosie”, prorusa a zguduit Kirgistanul si un nou lider de paie agreat de Kremlin va fi instalat aici in scurt timp.
Oricum, nici Rusia, nici Statele Unite nu sunt foarte pricepute la astfel de numiri. De exemplu, la Kabul, inainte sa inceapa agresiunea talibana contra ocupatiei proruse, sovieticii pusesera un diplomat afemeiat, dependent de amfetamine, las si incoerent politic, pe nume Babrak Karmal. Nici pana astazi nu se stie exact anume cum a fost asasinat de catre talibani, atunci cand sovieticii au refuzat sa continue ocupatia militara a Afganistanului, din care s-au retras cu surle si trambite, mimand victoria ce era in fapt infrangere.
SUA a numit in Irak doi guvernatori horror. Primul, Paul Bremer al II-lea, a transformat 
Bagdad, Fallujah, Najaf si celelalte focare de fundamentalism musulman in zone de razboi civil, iar al doilea, Richard Armitage, i-a continuat prodigioasa si nepretuita munca.
Armitage este nimeni altul decat mana Statelor Unite in Centramerica in notoriul scandal Iran-Contras.
Anul trecut, Georgia a fost zguduita de un razboi rus de cucerire, oprit de Kremlin numai dupa ce intreaga comunitate internationala a protestat vehement.
Rusia si-a atins insa scopul: inconjurata de “cercul de foc” portocaliu proamerican, in continua evolutie, a recucerit enclavele proruse, dominate de lideri mafioti Osetia de Sud si Abhazia.
Conducte, instructie militara alternativa si incalcarea drepturilor omului
Concernul Unocal a incercat, in anii ’90, sa construiasca o conducta din Tadjikistan, prin Afganistan. Dar aceasta conducta s-a dovedit a avea un traseu prea complicat si proiectul a fost oprit.
Interesul de politica economica in zona exista si s-a manifestat puternic tot timpul in Kazahstan si Azerbaidjan, dar si in Georgia. De exemplu, in 1997, un puternic consortiu Amoco – Unocal – Exxon – Penzzoil a investit miliarde de dolari in Azerbaidjan si vrea
sa investeasca inca pe atat.
Washingtonul avea sa sprijine fara scrupule regimul opresiv de la Baku, pentru a stabili aici operatiuni de exploatare petroliera. Toti jurnalistii de economic au scris probabil in ultimii ani ca robotii despre oleoductul Baku – Ceyhan, dar nici unul nu a explicat ce interese politice sunt in spate si cum anume se joaca ele.
Este deajuns sa aratam care va fi traseul conductei, daca ea va fi gata vreodata: de la Baku, ea urma sa ajunga la Tbilisi, sa iasa din Georgia aproape de Supsa, trecand fabulos de aproape de teritoriul Iranului, sa intre in Capadoccia turca, sa treaca prin Erzurum si sa ajunga direct in portul Ceyhan de la Marea Mediterana, care, asa cum se poate constata, este situat geografic extrem de aproape de granita cu Siria.
Dupa cum se stie, SUA a declarat ca pe asa-numita “axa a raului” se afla Siria si Iran. Oare pentru ca aceste state au mijloace de distrugere in masa, ori probele ca asa stau lucrurile vor fi la fel de greu de identificat in viitor ca si in Irak? Nu cumva pentru ca interesele americane sunt efectul pus inaintea cauzei, care inverseaza realitatea lucrurilor?
Ok, nici in Siria, nici in Iran nu se respecta datele a ceea ce intelegem noi din democratia de tip occidental. Dar oare despre aceasta sa fie vorba, ori sunt alte lucruri cu adevarat importante pentru liderii americani, dispusi sa pactizeze cu dictatori sangerosi pe intreg mapamondul?
La nordul primei portiuni a acestui traseu al conductei Baku – Ceyhan, cum se vede pe harta, se 
afla , de la vest la est, doua republici separatiste proruse, nerecunoscute international: Osetia de Sud si Abhazia, foarte asemanatoare ca istorie si structura cu Transnistria, doua republici unde Rusia tocmai a legiferat ca ofera ajutor militar pentru a ranforsa granita cu georgienii proamericani.
Este binecunoscut felul cum a preluat statul kazah, condus de un apropiat al Kremlinului, fostul secretar general al Partidului Comunist Kazah, Nursultan Nazarbaev, perimetrul Kashagan din Marea Caspica, de la consortiul transnational ce facea prospectiuni si incepuse sa exploateze zacamantul imens de aici. Acum tartor pe perimetru este KazMunaiGaz. Vi se pare cunoscut numele? Mie da.
Kashagan este in acest moment zona de conflict economic, practic intre Statele Unite si Rusia, prin interpusi destul de usor de identificat. In aceeasi situatie sunt, de exemplu, perimetrele Sakhalin I si II, nationalizate scurt de catre Federatia Rusa in urma cu cativa ani.
Jocul pe sarma
Despre toate acestea as mai putea sa scriu multe mii de semne. Materia este extrem de fertila. Intrebarea care se pune este: face bine Romania ca se situeaza de partea Statelor Unite in ceea ce oficial este numit “razboiul contra terorismului”, dar in realitate este o lupta pentru putere economica?
Raspunsul meu este ca Romania este un stat prea mic pentru a putea sa faca altceva decat sa se situeze de o parte sau de alta a acestui razboi. Pentru ca in viziunea mea a te da neutru este extrem de periculos. Ultimul stat care si-a clamat neutralitatea si a facut din aceasta un titlu de glorie s-a numit Iugoslavia.
Pe de alta parte, de partea rusilor 
nu este deloc bine sa fim. De cate ori am facut acest lucru in istoria noastra, am busit-o urat de tot.
Pe de alta parte, a fi de partea americanilor, din punctul meu de vedere, trebuie sa fie un act lucid, in care sa realizam ca SUA nu are nevoie de noi aici ca sa imprastie democratia in zona, ca pe un parfum pretios de ambra.
Trebuie sa intelegem cu maxima claritate ca “oamenii de bine” care au fost capabili sa genereze razboiul civil nedeclarat care se desfasoara acum in Irak nu sunt interesati de fonfleuri de-astea, precum democratia, libertatea de expresie, separatia puterilor in stat, ci de putere de dragul puterii, iar la ei in tara respecta unele reguli ale democratiei doar pentru ca traditiile democratice si institutiile statului de drept inca functioneaza.
Trebuie sa intelegem de asemenea ca pentru acesti oameni statul ideal subordonat lor, din care trag profit maximal, este Irakul haotic, nu hiperreglementata si organizata Germanie. Sa intelegem si sa stim exact ca trebuie sa ne indreptam cu orice pret spre modelul democatiei liberale europene, nu spre cel al haosului si coruptiei ce cuprinde azi Africa sau Orientul. Nici spre cel al autoritarismului silovikilor de la Kremlin.
Daca scutul antiracheta va deveni operational din anul 2015, trebuie sa intelegem din aceasta ca din acel moment aici SUA va avea nevoie de logistica pentru a-si proteja investitiile din zona si pentru a-si apara aliatii.
In prezent, Statele Unite isi “impresoara” destul de rapid adversarul traditional: Rusia, tragand in sfera sa de influenta
statele limitrofe acesteia. Textele cu democratia si drepturile omului nu trebuie sa ne impresioneze.
Americanii vor sprijini oricand fara scrupule orice despot care isi joaca inclusiv cartea de a fi de partea lor.
Ceea ce trebuie sa ne dorim este ca in Romania sa nu apara un astfel de despot, sa ne continuam drumul spre democratie si prosperitate, sub umbrela protectiva a Statelor Unite si a Uniunii Europene, pentru ca altfel, daca ajungem in sfera de influenta rusa, s-a terminat cu noi.
Aceasta nu trebuie sa ne orbeasca si sa ne faca sa vorbim ca papagalii toti la fel despre binefacerile maretei democratii americane a tuturor posibilitatilor, pentru ca lucrurile nu stau deloc astfel.
Democratia americana are mari probleme functionale, care rezida chiar din varful elitei politice si economice, extrem de corupte si dominate de relatii clientelare care scurtcircuiteaza legea.