Era un test de imaginaţie la un moment dat, care făcea ravagii prin mediile celea şi a fost rapid trimis în derizoriu de miştocăria dâmboviţeană atotputernică:
“Alcătuiţi o scurtă povestire cu următoarele trei cuvinte: crin, cataramă, pralong.”
Ei bine, iată mai jos povestea:
«Un sadic bine intenţionat a luat o cataramă şi a început să bată un crin până l-a făcut ferfeniţă.
Ţinea catarama de curea, apropiind pe cât posibil limba cataramei curelei de locul cel mai sensibil al crinului: pistilul.
Crinul urla, zdrenţuit, cu petalele atârnând în devălmăşie, de-a stânga şi de-a dreapta lujerului verde al tulpinii sale ambetate d-amor, în falnica şi româneasca-i câmpie.
Catarama lovea-n continuare, încordându-şi ceafa tipică de viţel de servicii externe. Degeaba urla crinul, smardeala continua sistematic şi inutil. Cu pistilul zdruncinat de lovituri, descentrat, crinul strănută de câteva ori puternic, depolenizându-se aiurea, în toate direcţiile.
Totul se petrecea într-o, aşa cum am mai spus deja, ce Dumnezeu, eu vorbesc la pereţi aici? măreaţă şi românească câmpie, care asista, prin toată populaţia sa de ierburi, plictisită, la execuţia publică.
Iar în punctul culminant catarama se blegi, se elasticiză, se escamotă-n perpetue hăhăituri inutile, care se terminară-ntr-un strănut univerb:
Pralong!
Toată audienţa, care aşteptase de mult timp să se întâmple ceva, rămase consternată. Ce este pralongul? – se întreba lumea. Ce reprezintă el? De unde vine şi unde anume se duce?
De ce nazalizează, iar aceasta numai în cazul în care-ntr-adevăr asta face, pentru că nimeni nu ştie sigur ce face, când face, dacă nazalizează sau nu, de ce, în ce scop şi în primul rând ce vrea pralongul să spună, atunci când spune ceea ce spune.
Pentru că de spus spune ceva, dar nu se înţelege ce anume şi credem că nici el însuşi, pralongul în sine, nu pricepe la ce anume se referă.
Atunci toată lumea se ridică şi plecă. Iarba-şi smulse rădăcinile din pământ şi se dezţeleni din mândra câmpie. Păpădia, rostopasca, rodul pământului, sulfina, rovana, pirul, iasomia îşi luară urgent rădăcinile la spinare şi plecară, plictisite. Toţi spuneau acelaşi lucru:
“Noi ne-am săturat. Spălaţi-vă pe cap cu pralongul, băga-v-aş crinu-n gât direct cu catarama de pămpălăi“»