Trecem peste conexiunile evidente 
ce se fac acum între evenimentele cu iz penal petrecute în triungiul bermudelor lui Adrian Năstase, Grăjdan şi Victor Ponta.
Ne vom referi la mirosul care se simte în jurul declaraţiei lui Constantin Adrian Balaban Grăjdan, asupra motivului pentru care a încercat să anuleze plângerea penală a ISCTR asupra prejudiciului constituit în Dosarul Trofeul Calităţii.
Urmăriţi această declaraţie cu atenţie. Eu cred că e o declaraţie inspirată de Adrian Năstase, impregnată cu stilul său ironic. Trecem rapid peste mârlăniile spuse de Năstase când era premier, când îi invita pe adversarii politici să-i numere ouăle şi spunea că jurnaliştii au poteci pe creier.
Mă refer acum la spiritul ironic, dotat cu subtilitate paraintelectuală, pe care i-l cunosc bine Împăratului, din lungile videoconferinţe de vineri dimineaţă, în care mi-am notat absolut tot ce spunea Adrian Năstase.
Eu cred că Adrian Năstase, direct sau prin interpuşi, i-a transmis lui Grăjdan să îşi justifice acţiunea astfel:
“Spui la presă că ai făcut asta pentru că s-au împlinit Ţ ani de la înfiinţarea ISC de către Alexandru Ioan Cuza”
Evident, cred că Grăjdan nu a priceput nimic din ironia tipică lui Adrian Năstase, dar a reţinut ce are de făcut. Apoi, când s-a trezit cu camerele de filmat pe el, s-a blocat.
Uitaţi-vă la faţa lui înainte să scoată şiragul de mărgăritare cu Alexandru Ioan Cuza. Se vede că se gândeşte aşa – repet, este interpretarea mea personală:
“Ce mi-a spus Împăratul să zic? A… cu Alexandru Ioan Cuza!”
Apoi începe să vorbească, fără să înţeleagă mare lucru din ce spune.
Acum să analizăm puţin logica absurdă a declaraţiei lui Grăjdan:
“Am retras plângerea ISC privind prejudiciul pentru că se împlinesc Ţ ani de la înfiinţarea instituţiei de către Cuza”
Acest gen de ironie rezidă dintr-un anacolut, folosit ca figură de stil. Între propoziţia “Am retras plângerea ISC privind prejudiciul” şi propoziţia “se împlinesc Î ani de la înfiinţarea instituţiei de către Cuza” nu există nici o legătură semantică.
Am să dau acum exemplul tipic de anacolut, mult drag unei mari profesoare de limba şi literatura română:
“O damă cântă la pian
Şi eu la ghete n-am pingele”
Între primul vers şi cel de-al doilea nu există nici o legătură. În momentul în care adaugi la această absurdizenie, numită anacolut multiplu, figura de stil, faci o ironie şi vrei să transmiţi ceva.
Eu cred că decriptarea mesajului transmis de El Însuşi prin intermediul militarului rezervist Constantin Adrian Balaban Grăjdan, care a executat ordinul fără să priceapă ce spune în realitate, a fost următorul:
“Bă, eu mi-am retras mie însumi plângerea, pentru că până şi o instituţie respectabilă, înfiinţată de spaima corupţilor, Alexandru Ioan Cuza, acum Ţ ani acum este la mâna mea şi fac ce vreau eu, bă fraierilor, bă românilor!”
Şi mai cred încă un lucru: că ne paşte un pericol mai mare decât în perioada 2001 – 2004. Atunci Sultanatul Năstase era obligat de corectitudinea politică să lucreze cu mănuşi, pentru că UE şi, în general, democraţia liberală încă era în alonjă politică şi economică.
Acum direcţia este inversă: spre Rusia şi spre statele BRICS şi “patroana” Moscova dă mână liberă acestor inşi, reuniţi în ceea ce eu am mai numit de câteva ori “Partida Rusă”, să facă borş despotic în România. Dacă după alegerile din toamnă aceşti oameni vor rămâne la putere ne aşteaptă vremuri foarte grele…