Au trecut 17 ani de cand, aproape in acest moment al anului, nationala de fotbal a Romaniei ajungea, in urma unor rezultate fabuloase, pe locul trei in lume, practicand un fotbal modern, coerent, spectaculos, care a 
impresionat mapamondul. Cu jucatori romani, posedand doua maini, doua picioare, cap pe umeri, talent si nimic mai mult.
Aici nu discutam despre ceva ce s-a petrecut in vis, un vis frumos, pe alta planeta si ne-a intrat in creiere printr-un soi de hipnoza colectiva, ci despre un fapt care tine de un sport, fotbalul, care este un adevarat fenomen social-sportiv in intreaga lume, ce defineste caractere si duce la bucurii si tragedii.
Vorbim despre o industrie care are o miza de multe miliarde de dolari in intreaga lume si din care nu stim sa ne taiem o felie mai mare, pentru ca suntem incapabili sa dam jos din fruntea fotbalului nostru o gasca de mafioti incompetenti, care si-au propus sa scoata cat mai multi bani dintr-un fotbal cat mai obscur si deprofesionalizat, pentru ca daca s-ar profesionaliza sistemul i-ar ejecta din sine el, pe ei, instantaneu.
Piţurcă a acceptat oferta lui Mircea Sandu şi revine la Naţională (Jurnalul)
Ce ne-a mai ramas deci din fostul nostru fotbal mare? Niste fosti mari fotbalisti, dintre care unii au acceptat regulile jocului si antreneaza prin campionatul nostru, precum Dorinel Munteanu. Altii, care nu au acceptat asta si stau deoparte, precum Gica Popescu. Altii, care nici macar nu inteleg sa traiasca in Romania, precum Gabor Gerstenmajer, ce prefera sa antreneze in liga a patra elvetiana, la Bruhr.
Ce ne-a mai ramas si cine ne-a mai ramas? Un potential mafiot, Mircea Sandu, fost fotbalist de exceptional talent, care conduce nestingherit de nimeni o gasca de posibili infractori, care-si fac de cap in fotbalul romanesc: Mitica Dragomir, Iancu de la BkP, Mititelu de la Craiova, Lupescu de la Federatie, Prunea, retras strategic de la Federatie la Dinamo (unde fiinteaza un alt grup de ingineri financiari de renume est-european), Copos de la Rapid si Ana Group, Becali de la Steaua si de la oi, fratii Becali, geambasii de fotbalisti…
Ieri, pe la orele pranzului, Nasul Mircea Sandu a lansat un atac asupra clanului excentric gastii, familia Lucescu, anuntand incetarea negocierilor cu Hagi (care face parte din gasca impresarilor Becali, ca si Gica Popescu) si inceperea celor cu Victor Piturca, certat cu poate-mafiotul Mititelu si in cardasie cu poate-mafiotul oier Becali, spre bucuria acestuia, ai carui jucatori vor fi poate promovati la Nationala la greu, cu Piti selectioner, de-o sa-i rada oierului buzunarele.
Imediat, latraii de presa de la televiziunile de sport (prea multe, fata de piata tv din Romania, oare de unde atatia bani?) au inceput sa-i torpileze pe Lucesc tatal & fiul si sa-l critice constructiv, ca la regionala de partid, pe Nasul gastii, Mircea Sandu, ironizandu-l subtire pe noul negociant, Victor Piturca.
Unde sunt criteriile valorice in toata aceasta porcarie inimaginabila? Ce mai conteaza ca Piturca a reusit performanta sa tampeasca lotul Stelei, impunand un ritm de tiki-taka (ca pe vremea cand Dembo inca nu pusese ghetele in cui si Dumitrache alerga prin Guadalajara, din crasma-n crasma, dupa femeia ideala sifilisoidala), apoi a dat cu roatele-n sus Universitatea Craiova, de nu si-a mai revenit asta pana la sfarsitul campionatului si-a retrogradat? Ce conteaza asta, cand il nominalizam la Nationala din nou, in speranta ca la sfarsitul mandatului sau, de pe locul 50 in lume vom reusi sa ducem Nationala pe locul 100?
Nu conteaza absolut deloc. Criteriul valoric, la aceste mafii si submafii, nu exista. Exista numai jocurile de interese, din care te poti extrage. Nasul Mircea Sandu se extrage sistematic, cand vrea muschii sai.
Mie ieri imi venea sa ma extrag altfel: sa nu ma mai uit la fotbal, dupa ce de multa vreme aproape nu am mai scris pe website despre acest sport, ultima postare proprie punand-o pe 23 mai, pe acest subiect.
Sincer, nu stiu ce voi face, dar de la o vreme nu mai pot sa vad fotbal romanesc sau Nationala si sa ma bucur din tot sufletul. In situatia mea sunt multi microbisti. Diriguitorii fotbalului au succes atunci cand intra in armonie cu aspiratiile celor ca mine.
Cand nu, intra in dizgratie si sportul decade. Spre asta ne indreptam, cu tot cu talentul nostru proverbial de mingicari. Asta ne asteapta, intr-o tara in care o mafie sportiva nu primeste ce merita de la un sistem judiciar slab si ineficient: puscarie, intristare si bulau la greu.