Răzvan Burleanu a votat împotriva revenirii echipelor ruseşti în competiţiile UEFA. Englezii scriu că Ceferin a luat decizia ca selecţionatele U17 ale Rusiei să participe în competiţiile continentale.
UEFA a luat decizia de a reprimi naţionala U-17 a Rusiei în competiţiile europene. Preşedintele Aleksander Čeferin a motivat alegerea prin faptul că nu trebuie să fie pedepsiţi copii pentru greşelile adulţilor.
Răzvan Burleanu e contra revenirii echipelor ruseşti în competiţii
Însă, această decizie a avut opoziţie puternică. Sky Sports scrie că Răzvan Burleanu, cel care ocupă şi funcţia de vice-preşedinte al UEFA s-a declarat împotriva acestei decizii, alături de alţi doi omologi.
În şedinţa privată în care s-a discutat această problemă, Răzvan Burleanu a luat cuvântul şi a declarat că nu se impune reprimirea niciunei echipe din Rusia în competiţiile europene, dar nu a putut influenţa decizia.
Citeşte şi: Răzvan Burleanu despre Gigi Becali: “Nu a reuşit să ne cumpere”
În cursul zilei de vineri, FRF a emis un comunicat prin care anunţă că România nu va disputa nici o partidă oficială sau amicală împotriva oricărei selecţionate a Rusiei:
“Federația Română de Fotbal înțelege argumentele invocate de Comitetul Executiv UEFA și este de acord că, sub nicio formă, copiii nu ar trebui să sufere din cauza acțiunilor nesăbuite ale autorităților unui stat.
În același timp FRF consideră că fotbalul și sportul, în general, nu pot fi rupte de valorile juridice, instituționale și economice care au transformat Europa într-un spațiu al păcii, al libertății și al prosperității economice.
Citeşte şi: De la Victor Piţurcă la Edward Iordănescu şi-napoi
În consecință, FRF consideră că trebuie să fie solidară cu spiritul sancțiunilor afirmate de instituțiile europene și naționale și nu va disputa nicio partidă oficială sau amicală cu selecționate ale Federației Ruse.
FRF așteaptă finalizarea procedurilor pentru implementarea acestei decizii a Comitetului Executiv UEFA, având convingerea că regulamentul competiției va respecta poziția fiecărei federații naționale”, se arată în comunicatul federaţiei, citat de Fanatik.