FCSB riscă depunctarea, din cauza prostiilor debitate de Gigi Becali

Share

Patronul FCSB, Gigi Becali (65 de ani), a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal cu o suspendare de 6 luni şi 50.000 de lei penalitate sportivă, pentru comportament jignitor şi calomnios.

La următoarea abatere a omului de afaceri, FCSB ar urma să fie depunctată (-3 puncte).

Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, Comisia l-a mai sancţionat pe oficialul FCSB pentru alte două fapte, discriminare şi atentarea la integritatea meciurilor, ca urmare a sesizării secretarului general al Federaţiei Române de Fotbal.

FCSB riscă depunctarea, din cauza prostiilor debitate de Gigi Becali

În speţa privind comportamentul jignitor, calomnios şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului, Becali a fost încadrat la articolul 52, punctul 2, alineatul B din Regulamentul Disciplinar, care prevede în că “la fiecare abatere următoare, sancţiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancţiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară”.

“În temeiul art. 52/2/b din RD, pârâtul Becali George se sancţionează cu suspendare 6 (şase) luni şi penalitate de 50.000 lei”, se menţionează în soluţia publicată pe site-ul FRF, conform DigiSport.

Citeşte şi: Gigi Becali, despre Postul Paştelui: „Dacă mănânci prea mult, te uiţi după femei!”

Gigi Becali a fost încadrat pentru declaraţiile sale în presă şi la articolul 54, punctul 1 intitulat “Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea”, cel mai probabil pentru discriminarea şi denigrarea pe motiv de gen a arbitrei Cristina Trandafir.

“În temeiul art. 12, 14 Bis şi 15 raportat la art. 54/1 din RD, pârâtul Becali George se sancţionează cu Avertisment şi penalitate de 10.000 lei, iar Clubul FC FCSB SA cu penalitate sportivă de 5000 lei”, se arată în soluţia comisiei.

În ultima speţă, patronul FCSB a fost încadrat la articolul din Regulamentul Disciplinar care sancţionează “acţionarea de o manieră menită a influenţa derularea şi/sau a rezultatului unui meci sau a unei competiţii, printr-un comportament contrar stipulaţiilor statutare ale FRF, în vederea obţinerii unui avantaj pentru sine însuşi sau pentru un terţ”.

Citeşte şi: Gigi Becali, despre azilele groazei: Copii bătrânilor din Voluntari sunt de vină!

“În temeiul art. 12, 14 Bis şi 15 raportat la art. 60 Bis al. 1 – 2a din RD al FRF, pârâtul Becali George se sancţionează cu Avertisment şi penalitate de 10.000 lei”, se menţionează în soluţia publicată pe site-ul citat.

Comisia de Disciplină subliniază că în conformitate cu prevederile art. 45/1 din RD al FRF, Gigi Becali va executa sancţiunea pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, suspendare 6 luni şi penalitate de 50.000 lei, iar FCSB va executa penalitatea sportivă de 5.000 lei, notează Agerpres.

Ce prostii a spus Becali

”Băi, ce înseamnă roşu? Înseamnă mingea în control. Unde a fost mingea în control? Pentru că era la Nana, numai că el a dat lumânare. A atins ăla mingea. Cum a avut control?

Când e vorba de Becali, nimeni nu mai are rafinament de inteligență de arbitraj, nici măcar Avram, care e băiat deștept. Dar când e vorba de mine, nici el nu mai e cum trebuie. El, săracul arbitru, a arbitrat bine. Dar vine o femeie şi spune roşu. Păi, dacă pui o femeie…

“Femeile la femei, bărbații la bărbați”

Băi, eşti nebun la cap? Ati înnebunit cu toţii? Lasă, mă, femeile la femei, bărbații la bărbați. Asta e lupta la jocuri. Lupta la bărbați o arbitrează bărbații, băi, nebunilor. Ați înnebunit cu toţii?!

A făcut Dumnezeu dreptate, ea nu-și dă seama că trebuie să intervină peste bărbat.

Deci, avea control sau nu? Până cobora mingea, şi Dawa și Ngezana ajungeau acolo. Cum controla mingea de la distanță, din aer?”

Becali nu este la prima tâmpenie debitată, ci la ultima dintr-un lung şir.

Share