home POLITICA De ce nu-l pot ierta pe Ion Iliescu?

De ce nu-l pot ierta pe Ion Iliescu?

Share

~Nicoleta Savin~

Da, e drept, CEDO ştie foarte puţine dintre gesturile glorioase ale lui Ion Iliescu.

EvZ

Şi românii par a fi uitat, de exemplu, cum a fost fugărit pe autostradă Majestatea Sa, Regele Mihai, adus aproape fedeleş la Bucureşti, urcat în avion şi expulzat din România.

Casa Regală a uitat, a dat la pace cu preşedintele Iliescu, aşa că n-are cine să facă “laudatio” pentru acest “onorabil” gest. Sau cum a fost bălăcărit Ioan Petru Culianu, savantul răpus de un glonţ tras în ceafă, pe 21 mai 1991, în toaleta Universităţii din Chicago.

Sunt convinsă că, dacă i-ar fi stat în putinţă, Culianu ar fi reacţionat fără să ezite, auzind ce declara Iliescu după moartea sa, în conferinţă de presă:

“Culianu era un smintit. (…) Şi-a meritat soarta, fiind un destabilizator”

Dacă românii uită aceste episoade din istoria recentă, să nu se mire că vor ajunge să le retrăiască. Eu, una, nu le uit. Dar s-ar putea să le retrăiesc fiindcă le uită majoritatea compatrioţilor mei, votanţi ai USL.

Share