Procurorul general din New York i-a trimis în judecată pe Donald Trump şi compania sa, Trump Organization…
Autor: Radu Constantin Erhan
Timothy Snyder, istoric: Rusia va fi înfrântă!
Discursul lui Vladimir Putin, în care a anunțat începutul mobilizării parțiale și desfășurarea referendumurilor, în teritoriile ocupate ale Ucrainei…
Putin tocmai şi-a pus o mină terestră sub regimul său (Andrei Kolesnikov, CNN)
Putin a încălcat în esență un contract social nescris cu rușii: noi, cetățenii, vă permitem dumneavoastră, autorităților, să furați și să vă luptați, dar în schimb rămâneți în afara vieții…
Radu Carp: Greu de anticipat următoarele mutări ale lui Putin
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, este destul de greu de citit, spune Radu Carp, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice la Universitatea din Bucureşti…
VIDEO Coadă de 35 de kilometri la graniţa Rusiei cu Finlanda
O coadă enormă, de 25 de kilometri lungime, cu ruşi care vor să fugă în Finlanda, ca să nu fie încorporaţi de Putin şi trimişi în Ucraina…
VIDEO Proteste în Rusia, peste 1.000 de persoane au fost reţinute
Valul de proteste izbucnit în Rusia a ajuns și la Moscova, unde mii de manifestanți au ieșit în stradă, după anunțul lui Putin, privind mobilizarea parțială militară…
Ruşii fug din Rusia. Biletele de avion, la mare preţ
Anunţul lui Vladimir Putin, de mobilizare parţială, a speriat Rusia. Acesta i-a făcut pe ruşi să se năpustească asupra site-urilor companiilor aeriene…
SUA nu iau în serios ameninţarea nucleară putinistă
SUA nu iau în serios ameninţările lui Putin cu folosirea armei nucleare, a anunţat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe…
Serghei Şoigu spune că vor fi chemaţi 300.000 de rezervişti
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, spune că vor fi chemaţi 300.000 de rezervişti, ca urmare a anunţului preşedintelui rus Vladimir Putin…
Beneficiile metodei Montessori pentru copilul tău
Beneficiile metodei Montessori pentru copilul tău. Educația copiilor este foarte importantă, iar de cele mai multe ori, aceasta poate avea mai multe forme…
Petre Daea, către un jurnalist străin: „In my language. Ok?”
Petre Daea, ministrul Agriculturii, a refuzat să răspundă la o întrebare în limba engleză, adresată de un reporter străin…
Marius Budăi (PSD): Șurubelnița încă nu are Wi-Fi!
Probabil că ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, îşi caută o nouă meserie şi caută ceva care să nu presupună cunoaşterea IT…
Putin şi-ar fi amânat un rar discurs în direct pentru azi, la 8 dimineaţa
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-ar fi amânat pentru miercuri discursul său către națiune, o rară ocazie când Vova poate fi văzut vorbind în direct…
Propaganda Kremlinului îl ridică-n slăvi pe Andrei Marga
Presă de propagandă a Kremlinului a profitat de declarațiile lui Andrei Marga, fost ministru de Externe din Guvernul Ponta…
Erdogan: Rusia trebuie să dea înapoi Ucrainei teritoriile invadate. Şi Crimeea
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Rusia trebuie să returneze teritoriile pe care le-a ocupat de la Ucraina, dacă doreşte o pace sustenabilă…
Unităţile militare ruse din Herson vor să se predea
Unitățile rusești din sudul Ucrainei, din Herson, sunt prinse între armata ucraineană și malul drept al răului Nipru, dincolo de care este partea ocupată a Ucrainei…
VIDEO Ruşii din Belgorod se tem să nu fie invadaţi de ucraineni
În Belgorod, în sudul Rusiei, la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, războiul a devenit imposibil de ignorat. Soldații ruși care se retrag…
Olga Skabeieva, ”păpuşa lui Putin”: Rusia ar fi trebuit să bombardeze nuclear UK, în timpul funeraliilor
Olga Skabeieva a declarat într-un talk-show, răspunzându-i unui deputat, că Rusia ar fi trebuit să bombardeze nuclear…
VIDEO Separatiştii din estul Ucrainei cer referendum de anexare
Separatiştii care sunt liderii republicilor proruse autoproclamate în Doneţk şi Lugansk cer organizarea de urgenţă a unui referendum de anexare la Rusia, cât mai rapid…
VIDEO Iohannis, la ONU: Suntem martori la consecinţele dramatice ale războiului ilegal al Rusiei
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că pacea este în continuare ameninţată de cele mai grave provocări, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial…
Dmitri Peskov: Cadavrele descoperite în Izium sunt minciuni
Kremlinul, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, respinge drept minciuni informaţiile despre descoperirea a sute de cadavre şi a unei gropi comune la Izium, în estul Ucrainei, după retragerea forţelor…
Volodimir Zelenski: Vom elibera şi Mariupol, Melitopol şi Herson
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă care sunt următorii paşi ai contraofensivei Ucrainei în estul ocupat de Rusia…
VIDEO Joe Biden, mesaj pentru China: Trupele americane vor apăra Taiwanul
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că trupele americane vor apăra Taiwanul dacă insula este invadată de China, o declaraţie care ar urma să provoace…
Mike Martin, expert militar: Prăbuşirea trupelor Rusiei din Ucraina pare aproape
Expertul militar Mike Martin a scris pe Twitter, la sfârșitul săptămânii trecute: „Se pare că ultimele câteva zile au fost cele mai importante din războiul din Ucraina”…
