VIDEO Iohannis, la ONU: Suntem martori la consecinţele dramatice ale războiului ilegal al Rusiei

Share

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că pacea este în continuare ameninţată de cele mai grave provocări, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Suntem cu toţii martori, din data de 24 februarie, la consecinţele dramatice ale războiului ilegal şi neprovocat declanşat de Federaţia Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate, împotriva Ucrainei.

iohannis a precizat că nu există justificare pentru vărsarea de sânge, distrugeri şi suferinţe umane:

”Este responsabilitatea noastră comună să fim uniţi şi să ne susţinem valorile comune, ca membri ai Naţiunilor Unite.

Democraţia şi drepturile universale ale omului sunt aspiraţii legitime pentru întreaga omenire. De aceea trebuie să acţionăm acum şi să îi sprijinim pe toţi cei care luptă pentru libertate şi democraţie”, a subliniat Iohannis, amintind sprijinul acordat de România Ucrainei.

”Trăim vremuri dificile. Predecesorii noştri, care au adoptat Carta Naţiunilor Unite, au avut hotărârea de a salva generaţiile următoare de calamitatea războiului.

Aproape opt decenii mai târziu, pacea este, în continuare, ameninţată, de această dată de noi provocări îngrijorătoare – cele mai grave de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Suntem martori din data de 24 februarie, la consecinţele dramatice ale războiului ilegal şi neprovocat declanşat de Federaţia Rusă, un membru permanent al Consiliului de Securitate, împotriva Ucrainei.

Suntem, de asemenea, martorii unei solidarităţi excepţionale din partea a numeroase ţări, unite în acordarea sprijinului lor Ucrainei, un membru suveran al acestei Adunări şi o victimă a luni de agresiune împotriva civililor, a infrastructurii de bază şi a economiei.

Consecinţele acestui război sunt globale şi nu se limitează la securitatea noastră. Ele implică încălcări flagrante ale normelor şi principiilor dreptului internaţional, inclusiv ale dreptului internaţional umanitar şi drepturilor fundamentale ale omului, precum şi ale dezvoltării sustenabile globale.

Acestea ar trebui să constituie motive majore de îngrijorare pentru noi toţi, indiferent de distanţa la care ne aflăm faţă de conflict”, a declarat preşedintele, în discursul rostit în cadrul dezbaterilor generale, ale celei de-a 77-a sesiuni, a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Preşedintele a subliniat că nu există justificare pentru agresiunea militară împotriva unui stat suveran:

”Nu există justificare pentru vărsarea de sânge, distrugeri şi suferinţe umane. Este responsabilitatea noastră comună să fim uniţi şi să ne susţinem valorile comune, ca membri ai Naţiunilor Unite.

Democraţia şi drepturile universale ale omului sunt aspiraţii legitime pentru întreaga omenire. De aceea trebuie să acţionăm acum şi să îi sprijinim pe toţi cei care luptă pentru libertate şi democraţie.

Trebuie să garantăm respectul pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa tuturor Statelor”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a dat asigurări că România va continua să sprijine Ucraina şi pe cetăţenii săi care luptă inclusiv pentru valorile şi democraţia noastre:

”România şi-a deschis frontierele şi inima pentru toţi cei care au căutat refugiu din calea războiului din Ucraina.

De la începutul conflictului, peste 2,3 milioane de ucraineni ne-au trecut graniţele. România a oferit nu doar asistenţă de urgenţă, dar şi sprijin pe termen mediu şi lung pentru cei care au decis să rămână în ţara noastră, acces liber la educaţie, servicii medicale şi piaţa muncii.

În plus, am oferit asistenţă umanitară directă şi am constituit un hub logistic pentru coordonarea asistenţei umanitare internaţionale din întreaga lume. Sprijinul nostru nu se va opri aici”, a amintit Iohannis.

El a precizat:

”Suntem conştienţi că răspunsul nostru, în special la acest război, va modela viitorul nostru comun. Sprijinul nostru pentru pace ar trebui exprimat acum, mai puternic ca oricând”.

”Pentru apărarea valorilor noastre comune, este esenţial să rămânem uniţi şi să îi aducem alături de noi pe toţi, inclusiv pe aceia care încă mai ezită. Angajamentul şi dialogul sunt cruciale pentru a depăşi divergenţele şi, în acelaşi timp, pentru a combate răspândirea neadevărurilor şi a propagandei”, a declarat Iohannis.

El a mai precizat că utilizarea accesului la alimente ca armă şi restricţionarea accesului la hrană pe plan global sunt inacceptabile:

”Pentru a sprijini economia Ucrainei şi a ajuta la gestionarea crizei alimentare globale, România a acţionat de o manieră responsabilă prin facilitarea exportului a peste 4 milioane de tone de cereale ucrainene, ceea ce reprezintă 60% din cantitatea de cereale exportate de Ucraina, prin porturile noastre de la Dunăre şi Marea Neagră, de la începutul crizei.

De asemenea, apreciem rolul secretarului General al ONU, în crearea Iniţiativei Grânelor la Marea Neagră, care constituie, aşa cum acesta a definit-o simbolic, o rază de speranţă, într-o lume care chiar are nevoie de ea”, a subliniat preşedintele.

Share