Putin şi-ar fi amânat un rar discurs în direct pentru azi, la 8 dimineaţa

Share

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-ar fi amânat pentru miercuri discursul său către națiune, o rară ocazie când Vova poate fi văzut vorbind în direct.

„S-a simțit ca un posibil punct de cotitură în războiul de șapte luni al Moscovei împotriva Ucrainei: președintele Vladimir Putin, cu Rusia zguduită de pierderile de pe câmpul de luptă, urma să țină un discurs, la o oră de maximă audiență, către națiune”, scrie New York Times.

Anunţul a fost făcut printre alţii de propagandistul său, jurnalistul pro-Kremlin, Vladimir Soloviov, și de analistul politic Serghei Markov.

Dmirti Smirnov, jurnalist de casă pentru Kremlin, spune că discursul va fi ținut la ora 8 dimineața (ora locală).

Televiziunile Rossiya 1 și Russia Today au retras anunțul de pe burtieră, anunţă jurnalistul BBC Francis Scarr, care monitorizează media rusă:

„Cu cât discursul deja anunțat al președintelui Putin va fi amânat mai mult, cu atât va cuprinde mai multe anunțuri grave”, spune Serghei Markov. Este o metodă tipică de a spori tensiunea, indiferent de ce ar spune Putin.

Unii spun că Vladimir Vladimirovici Putin vrea să anunţe decretarea mobilizării generale, adică să interzică tuturor bărbaţilor apţi combatanţi părăsirea Rusiei, şi să declare război Ucrainei.

The Guardian a scris că intervenția lui Putin era programată inițial pentru ieri, la ora 20.00, apoi a fost amânată pentru ora 21.00.

StareaPresei.ro crede că mai există şi o altă posibilitate: ca pur şi simplu Vova să fi adormit, aşa cum se vede în imagine.

În plină contraofensivă ucraineană, autoritățile separatiste din Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie au anunțat referendumuri de aderare la Rusia, dinspre Moscova venind imediat reacții pozitive.

Cele două așa-zise republici populare din Donbas și din Hersonul ocupat au și anunțat perioada de desfășurare a votului: între 23 și 27 septembrie.

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă a reacționat spunând că referendumurile și intenția Moscovei de a mobiliza mai multe forțe în Ucraina reflectă eșecurile militare ale forțelor ruse, care au fost nevoite să se retragă din mai multe regiuni, pe care le-au ocupat din februarie.

„Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretențiile Rusiei, privind presupusele anexe ale Ucrainei”, a spus Jake Sullivan.

Share