Doua minute. Licitatia pentru Liga I

Cînd porneşte licitaţia, bîlbîită, se vede că televiziunile şi cabliştii refuză să mai finanţeze fotbalul cu propriile credite. Trei ani au pierdut bani grei.

Ghiţă: „Există soluţii pentru toate problemele pe care cei din CA le pot crea companiei”

Asesoft îşi va respecta angajamentele contractuale, iar salariile jurnaliştilor vor fi plătite la timp.

Vîntu la B1 TV: Tânărul Ghiță e ușor surescitat

Pe B1 TV, Vîntu l-a atacat pe managerul actual Sebastian Ghiță, care ar fi „putin surescitat”, susținând că dreptatea în acest conflict este de partea sa.

Ghita: Clauzele ne permit sa cerem 20 de milioane de euro

Ghita a declarat la B1 TV ca Asesoft ar putea primi despagubiri in valoare de peste 20 de milioane de euro, „iar acest lucru ar putea insemna insolventa RTV”.

Revista presei. Ghita vs. Vantu, pe viata si pe moarte

~Camelia Bogdan, schimbata din Dosarul Vantu din prea mare celeritate~Dinel Staicu sta la bulau 7 ani~modificarile in apartamente strica politele de asigurare~

AUDIO-STENOGRAMA Daţi în fapt: Manţocării á la Realitatea TV

Enache, Freciu si Nedelcu de la Realitatea Media stau de vorba cu Laura Albani, sefa CNI Coresi, despre contractul dintre cele doua parti. Sa te tii, tataie!

Liga I cu un singur picior in trei luntri

O sa ne uitam la fotbal in campionatul viitor de-o sa ne spargem. Din noua pachete de meciuri, Liga Profesionista de Fotbal a vandut numai trei.

Niţulescu, CA TVR: Dragomir a fixat un preţ imuabil

Cristian Niţulescu, membru CA TVR: că Dumitru Dragomir a fixat un preţ imuabil şi nu a negociat deloc suma pentru pachetul destinat TVR.

Revista presei. Nelu Legiune sef la Realitatea

~conflictul de la Realitatea intra in faza cu „iti rup mainile”~noul Cod al Muncii nu va genera noi locuri de munca~victima afganilor, suceveanul Filaret Motco~

Război la Realitatea: Asesoft – Vîntu coordonează un grup mafiot

“Am înțeles că avem de a face cu un grup mafiot, coordonat de domnul Sorin Ovidiu Vîntu, care este implicat în activități de crimă organizată”

INTERVIU. András Demeter faţă cu Radiodifuziunea

Din momentul în care eşti pus în slujba unui serviciu public, trebuie să renunţi la orice fel de ideologie de partid.

„Scăpați televizoarele de Bogdan Chirieac!”

Pe Internet a aparut, in „causes”, si aceasta campanie. Din punctul meu de vedere, sunt cam multi de care ar trebui sa scapam televizorul. Au puit pana s-au facut musuroaie…

Ce au în comun Angela Merkel şi Homer Simpson?

În vreme ce Angela Merkel a pierdut alegerile regionale, serialul The Simpsons riscă să fie scos din grilă de televiziunile din Europa occidentală.

LPF decide luni situaţia pachetului Liga I destinat TVR

Dragomir: „Am anunţat Concurenţa, deoarece Consiliul Concurenţei a făcut lobby pentru ca Televiziunea Română să plătească mai puţin pentru acest pachet”

Ii e frica lui Sebi Ghita si o vrea pe cale amiabila

Una din cele mai importante institutii media din Romania, postul Realitatea TV, se afla in continuare in centrul unui scandal care vizeaza conducerea postului.

CA al Asesoft: Asesoft a acţionat în interesul Realitatea şi nu s-a implicat în politica editorială

Consiliul de Administraţie al Asesoft transmite, într-un comunicat, că a acţionat în interesul Realitatea Media, încercând să protejeze investiţia.

Revista presei. Averea lui Liviu Luca

~histrionismul Rodicai Stanoiu~Prima casa 4~Gitenstein despre energetica~un roman decapitat la Misiunea ONU din Afganistan~

România literară şi-a încetat apariţia

Una dintre cele mai prestigioase reviste literare din Romania isi inceteaza aparitia.

Stancu şi Ursu vor realiza emisiunea „Exces de putere”

Adrian Ursu şi Oana Stancu se reîntorc pe TV. Cei doi vor realiza, începând din 2 aprilie, emisiunea “Exces de putere” pentru Antena3.

Ghiţă, Gâdea, Oana Stancu, Ursu şi Sorina Matei, la CNA

CNA a decis să îi invite pentru a discuta despre incidentele în care au fost implicaţi în ultima perioadă.

Sorin Enache preia editorial Realitatea TV

Sorin Enache, directorul general al Realitatea TV, a preluat şi atribuţiile editoriale ale televiziunii, după ce directorul editorial Cătălin Popa şi redactorul-şef Mădălina Dulamă au fost schimbaţi din funcţie, a…

Ghiţă: Mi-e ruşine de ce se întâmplă la Realitatea TV

Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, a declarat pentru MEDIAFAX că îi este ruşine de ceea ce se întâmplă în prezent la Realitatea TV, precizând că situaţia este dificilă, dar speră…

SRTV respinge participarea la licitaţia pentru Liga I

Ada Meseşan intenţionează să demisioneze din Consiliul de Administraţie SRTV, pentru că CA a respins participarea la licitaţia pentru meciurile din Liga I.

Revista presei. Luptă pentru controlul Realitatea TV

~miza luptei Ghita-SOV~wiki-scurgeri despre viata intima a magistratilor~BNR incurajeaza creditarea~actiunile Oltchim in voga, dupa anuntul de privatizare~

BBC a fost data in judecata de Tesla Motors

Tesla Motors, compania care produce cea mai rapida masina electrica, a dat BBC in judecata pe motiv de publicitate negativa in emisiunea Top Gear.