Oanţă sărbătorit de Song-işti (Gabriela Lupu pentru Cotidianul)

Share

Mai bine de 50 de foşti membri ai legendarului grup Song s-au adunat, ca în fiecare an, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, „casa“ Song-ului, Ioan Luchian Mihalea ppentru a-l sărbători pe Oanţă, prietenul şi şeful lor, care ar fi împlinit pe 15 decembrie 58 de ani.

Aparţinând diverselor generaţii de Song-işti, unii întemeietori, din anii ’70, alţii mai tineri, care au prins Song-ul pe final, şi chiar cei foarte tineri au debutat în Mini Song au venit printre nămeţi spre a-şi aduce omagiul anual celui ce a fost Ioan Luchian Mihalea.

După care s-au recunoscut unii pe alţii cu o emoţie zgomotoasă şi şi-au povestit ultimele noutăţi, Song-iştii au trecut la ceea ce ştiu cel mai bine, au început să cânte.

Startul s-a dat cu un colind, prilej de dulci aduceri aminte. „Chiar dacă era interzis, noi cântam în fiecare iarnă colinde“, ne-a povestit actriţa Adriana Mocca, membră a Song-ului din 1977, pe când avea doar 16 ani.

Mergeam în tabără la Poiana Braşov şi, pe tren, colindam. Oanţă ne punea pe mine şi pe încă o fată în primul rând cu căciuliţele în mână şi strângeam o grămadă de bani. Bineînţeles că îi spărgeam din prima seară la Şura Dacilor. Într-un an am colindat în holul unui hotel şi de atunci ne chemau ei. Ne aştepta, pe şest, în gară şi primul secretar al judeţului. Era secretul nostru.“

Adriana îşi aminteşte cum a intrat în „gaşcă“. „Eram în clasa a X-a şi am văzut Song-ul la televizor. I-am spus mamei: «Eu am să cânt cu ei». «Da, da, bine…», a comentat ea neîncrezătoare. Mi-am întins antenele, am aflat că repetă la Casa Studenţilor şi într-o zi m-am înfiinţat acolo.

L-am văzut pe Oanţă, i-am spus ce vreau. El m-a întrebat în ce an sunt, iar eu am spus anul doi, că eram clasa a X-a. Nu am minţit, de fapt. Eram anul doi de liceu. Aproape o lună am stat pe margine la repetiţii şi de-abia apoi am intrat în grup.

La un moment dat m-a întrebat iar Oanţă: «Da’ tu la ce facultate eşti?». «La liceul ‘Dimitrie Cantemir’», am spus, înghiţind în sec. «Aoleu!!! Eşti minoră!» A chemat băieţii din cor şi le-a spus: «În fiecare seară faceţi cu rândul şi o duceţi pe domnişoara acasă şi să nu aud că se dă vreunul la ea, că v-am halit».

Aşa că timp de doi ani, până am împlinit 18, am fost cea mai bine păzită fată din Bucureşti. Şi, deşi comunismul era în floare, eu nu am simţit nici o clipă opresiunea şi lipsa de libertate.

Trăiam ca într-o oază, ferită de orice grijă. E posibil ca Oanţă să şi-o fi luat câteodată de la UTC, dar la noi nu a ajuns niciodată nimic… citeste tot aici

Share