Răzvan Burleanu despre Gigi Becali: “Nu a reuşit să ne cumpere”

Share

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, îi administrează lui Gigi Becali un duş rece rău de tot.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că finanţatorul FCSB, Gigi Becali, sancţionat săptămâna trecută de Comisia de Disciplină şi Etică, este supărat deoarece nu a reuşit “să ne cumpere, aşa cum a făcut-o cu alţii”.

“Comisiile sunt independente, iar acest lucru cred că l-aţi văzut încă din 2014. De aceeaşi autonomie se bucură tot arbitrajul. Au fost două elemente extrem de importante pentru a întări această fundaţie de integritate. În ceea ce-l priveşte pe domnul Becali, cred că e supărarea unui om care n-a reuşit să ne cumpere, aşa cum a făcut-o cu alţii. Pe de altă parte, ar trebui să înţelegem că orice sistem presupune norme şi reguli care trebuie respectate de toţi participanţii. Altfel, ar fi haos. Consider că e rolul oricărei federaţii să facă tot ceea ce poate pentru dezvoltarea regulamentelor cu impact la nivelul întregului ecosistem pe termen lung”, a declarat Burleanu.

Săptămâna trecută, Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis ca Gigi Becali să fie penalizat cu suma totală de 30.000 de lei ca urmare a unor sesizări ale Comisiei Centrale a Arbitrilor.

“Admite cererea formulată de reclamanta Comisia Centrală a Arbitrilor împotriva pârâtului Becali George În baza art. 52.2.b şi art. 52.4 cu aplicarea art. 12, 14 Bis şi 15 din RD, pârâtul Becali George se sancţionează cu penalitate sportivă de 10.000 lei” şi “Admite cererea formulată de reclamanta Comisia Centrală a Arbitrilor împotriva pârâtului Becali George În baza art. 52.2.b şi art. 52.4 cu aplicarea art. 12, 14 Bis şi 15 din RD, pârâtul Becali George se sancţionează cu penalitate sportivă de 20.000 lei”, sunt cele două decizii ale comisiei.

Comisia de Disciplină şi Etică a rămas în pronunţare în alt dosar care îl vizează pe Gigi Becali, de această dată după o sesizare a FRF.

Share