home EUROVISION Brendan Murray, Dying to Try (Irlanda, Eurovision 2017)

Brendan Murray, Dying to Try (Irlanda, Eurovision 2017)

Share

O baladă Pop cântată bine de Brendan Murray din Irlanda. Probabil că, dintre cei trei pitici muzicali din această postare, îl voi alege la featuring pe acesta. Nu am încotro. Maghiarul şi daneza sunt mai slabi.

 

 

La refren se întâmplă nişte lucruri care au legătură cu muzica. De exemplu, o modulaţie reuşită, foarte simplă. Melodia este liniştită, se aud nişte armonii vag ABBA.

 

Brendan Murray, fostă membră a trupei irlandeze Hometown

 

Nu este nimic ieşit din comun, dar Brendan e mai în cărţi muzical decât ceilalţi doi concurenţi din această postare. Trupa Hometown a obţinut trei succese de top în Irlanda. Am folosit în featured această poză a lui Brendan, ca să scot mai bine în evidenţă asemănarea fetei cu Paul McCartney.

 

Johnny Logan: „Piesele de la Eurovision 2008 sunt letale pentru inima”

 

A avut trei single-uri care au ajuns în topuri, dintre care două pe primul lo:: “Where I Belong” în 2014 şi “Cry for Help” în 2015.

 

Joci Pápai, Origo (Ungaria, Eurovision 2017)

 

Un cântec popular maghiar frumos pe care compozitorul itenţionează să-l prepare pop. Influenţele orientale sunt evidente şi nu sunt printre preferatele mele.

 

 

Tema este simplă şi realizarea este de nivel budepestan intern. În secţiunea mediană apare şi o banală repriză HipHop. Recunosc că până acum nu am ascultat niciodată GipHop unguresc. Probabil că este vina mea, dar nu cred că am pierdut ceva.

 

Anja, Where I Am (Danemarca, Eurovision 2017)

 

Anja cântă cu aceeaşi tehnică americană tipică R&B-ului nord-american. Solista are o voce excelentă, dar în rest cântecul acesta (el este concurentul) nu transmite nimic.

 

 

Din când în când, să mai scultăm nişte muzică bună Pop, să înţelegem care este diferenţa. Maria din Carei este zeiţa muzicii pe lângă această domnişoară, iar asta datorită componisticii net superioare.

Citeşte şi
EUROVISION Irlanda, Molly Sterling – Playing With Numbers

Vă vine să credeţi sau nu, Molly Sterling este o elevă de 16 ani din Read more

EUROVISION Semifinala 2 live commentary

Malta, Firelight - Coming Home Băiatul şi fata din Malta transmit foarte mult şi cântă Read more

EUROVISION Semifinala 2 Conchita Wurst – Rise Like a Phoenix

Malta, Firelight - Coming Home Frumoasă repriză de CountryWesternPop din insula mediteraneană. Solistul merită toate Read more

Finala Eurovision. Live Commentary. Ce face astăzi Cezar Ouatu?

Dintre cei şase care au intrat direct în finală, ne atrage atenţia doar balada galezei Read more

EUROVISION Cezar, cu “It’s My Life”, intră în finală al 14-lea

Cezar, cu melodia "It's My Life", reprezentantul României în finala Eurovision 2013, va intra în Read more

EUROVISION SUEDIA Piesele calificate din prima semifinală

Reprezentanta Moldovei, basarabeanca Aliona Munteanu, cu piesa "O mie", s-a calificat în finala Eurovision 2013.

EUROVISION SUEDIA Live commentary prima semifinală

Aşteptăm comentariile voastre despre prima semifinală Eurovision. Care e piesa voastră preferată? Ce va face Read more

EUROVISION MALMÖ Serbia, Moje 3 – „Ljubav je svuda”

Din Serbia, anul acesta, vine o melodie Dance, cu o linie melodică fără legătură mare Read more

Loreen din Suedia a câştigat competiţia. Eurovision se va desfăşura la Stockholm

Loreen din Suedia a câştigat anul acesta Eurovision, iar anul viitor competiţia se va organiza Read more

Finala EUROVISION Live commentary

Iată că timpul trece foarte repede şi avem din nou finală Eurovision. De data aceasta Read more

Share