VIDEO Eurovision. WRS: “Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment”

Share

WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022 cu melodia „Llamame”, a obţinut 65 de puncte, locul al 18-lea în clasamentul final ESC 2022.

Artistul a mulţumit publicului pentru susţinere şi a declarat că “aventura Eurovision va rămâne un moment special” pentru el.

„Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment. Recunoscător celor care au fost alături de mine, în echipa României, şi mândru pentru că am muncit extrem de mult şi am reuşit să-mi reprezint ţara la nivel înalt!

La fel ca orice sfârşit, este un nou început. Am numeroase proiecte în lucru, dar aventura Eurovision va rămâne mereu un moment special în inima mea.

Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi!”, a declarat wrs la finalul evenimentului.

Energia şi vocea lui wrs, piesa şi coregrafia impecabile, culoarea show-ului României au ridicat sala în picioare, publicul cântând şi dansând pe ritmurile „Llamame”: „Fanii Eurovision au fost alături de noi. Am simţit asta încă de la primele repetiţii, iar în ultimele zile, mai mult decât oricând .

Bucuria noastră a fost enormă în momentul în care am auzit un vuiet puternic iar arena a explodat încărcată de energia şi determinarea lui wrs şi a dansatorilor!”, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2022.

„Mulţumesc echipei alături de care am reuşit performanţa propusă: calificarea în finală!”, a adăugat Iuliana Marciuc.

Ediţia cu numărul 66 a concursului Eurovision Song Contest s-a încheiat cu victoria Ucrainei, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania” (631 de puncte).

Podiumul a fost completat de Marea Britanie, cu „SPACE MAN” interpretată de Sam Ryder (466 de puncte) şi de Spania, cu melodia „SloMo”, interpretată de Chanel (459 de puncte).

Clasamentul final Eurovision 2022

1. Ucraina: Kalush Orchestra – “Stefania”
2. Marea Britanie: Sam Ryder – “SPACE MAN”
3. Spania: Chanel – “SloMo”
4. Suedia: Cornelia Jakobs – “Hold Me Closer”
5. Serbia: Konstrakta – “In Corpore Sano”
6. Italia: Mahmood & Blanco – “Brividi”
7. Republica Moldova: Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov – “Trenuleţul”
8. Grecia: Amanda Georgiadi Tenfjord – “Die Together”
9. Portugalia: MARO – “Saudade, Saudade”
10. Norvegia: Subwoolfer – “Give That Wolf A Banana”
11. Regatul Ţărilor de Jos: S10 – “De Diepte”
12. Polonia: Ochman – “River”
13. Estonia: Stefan – “Hope”
14. Lituania: Monika Liu – “Sentimentai”
15. Australia: Sheldon Riley – “Not The Same”
16. Azerbaidjan: Nadir Rustamli – “Fade To Black”
17. Elveţia: Marius Bear – “Boys Do Cry”
18. România: WRS – “Llámame”
19. Belgia: Jérémie Makiese – “Miss You”
20. Armenia: Rosa Linn – “Snap”
21. Finlanda: The Rasmus – “Jezebel”
22. Cehia: We Are Domi – “Lights Off”
23. Islanda: Systur – “Með Hækkandi Sól”
24. Franţa: Alvan & Ahez – “Fulenn”
25. Germania: Malik Harris – “Rockstars”

Finala Eurovision 2022 a fost transmisă în direct sâmbătă, la TVR 1 şi TVR Internaţional.

https://youtu.be/nPpuwy79sHs

Share