Gaură bugetară? Deja ştim unde ne duc anul viitor reducerile de taxe de acum

Share

Reducerea cotei unice la 10% şi neimpozitarea veniturilor până în 2.000 de lei vor avea un impact bugetar dramatic. Este vorba despre 12,2 miliarde de lei, adică 1,4% din PIB. FMI subliniază aceste lucruri în ultima scrisoare trimisă board-ului de la Washington.

 

Aceasta este datată după întâlnirea din martie cu reprezentanţii Guvernului, arată Capital. Situaţia este dramatică din mai multe puncte de vedere. În primul rând, era previzibil încă dinainte să se ia aceste măsuri că orice scăderi de tae vor pune şi mai mare presiune bugetară.

 

În al doilea rând, nu este primul factor de presiune bugetară. Îi vom enumera mai jos pe toiţi.

 

Gaură bugetară? Şi încă cum! E ditai găuroiul!

 

FACTORUL creşterei salariale Învăţământ – Sănătate În toamna anului trecut, ca teaser electoral nişat pe două mari sectoare bugetare, PSD a legiferat mărirea unor salarii. Este vorba despre cele ale profesorilor şi salariaţilor din sistemul sanitar.

 

La sfârşitul lui ianuarie, onuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, îmi spunea că impactul acestor măsuri e dramatic. Cumulat cu dispariţia a peste 100 de taxe, el ducea, la orizontului finalului de an, la un deficit peste 4% din PIB.

 

FACTORUL OUG 13 nu este un factor de influenţă bugetară directă. Sentimentul pieţelor externe şi influenţa informală a mediilor politice din statele occidentale sunt negative. Ele influenţează trendul investiţional extern în România şi asta influenţează indirect şi veniturile la buget. Deja, pe primele trei luni ale anului, România are zero investiţii externe.

 

Legea salarizării unice a bugetarilor

 

Factorul inconştienţă De 27 de ani, în România politicienii (nu) se chinuie să facă o astfel de lege. Întotdeauna a fost un eşec. Ultimul – în 2008. Este un dovadă de inconştienţă şi orgoliu nemăsurat să afirmi că tu, în câteva luni, cu cei mai slabi miniştri cu putinţă, vei reuşi.

 

Lucrurile nu s-au oprit aici. Ministrul Muncii, LO Vasilescu, a supralicitat aşteptarea bugetarilor, promiţând deşănţat. Munţi de pilaf, cârnaţi la robinet, vane de lapte şi miere şi zgârie-nori de tăvi de cataif au fost promise la orizântul anului viitor ş.am.d.. În bani peşin.

 

Apoi, legea a fost pusă la dormit în sertar, la Parlament. Acum, cu un aspirator de bani ascuns în fişet, alde PSD aşteaptă să se manifeste nemulţumirea populară. După 1 iulie.

 

Zăpăcirea colectării banilor cerţi

 

Nu era îndeajuns că au promis deşănţat că vor da ceea ce nu pot da. În colectarea veniturilor la buget, existau nişte surse certe, de unde erai sigur că-ţi vin banii. Printre cele mai sigure surse era şi taxarea veniturilor românilor.

 

Acum nu mai e sigură nici asta. Aşadar, avem deja o gaură bugetară de la 15% în plus la profesori, medici şi asistenţi. Apoi, o altă gaură bugetară apare, apoi dispare, apoi iar apare la salarizarea unică. Miza este de 8% din PIB-ul pe 2016, eşalonat pe patru. Enorm.

 

Iar acum nu mai suntem siguri nici că o parte din restul banilor va ajunge la buget. Mi se pare în continuare că în realitate cineva vrea să facă România un stat neguvernabil. Şi se pare că nu sunt singurul.

Share