A doua piesă nouă a formaţiei ABBA, „Don’t shut me down”, de pe noul album „Voyage”, care urmează să fie lansat în noiembrie, este croită după chipul şi asemănarea celei dintâi.
De data aceasta, aşa cum era previzibil, melodia o are solistă pe Agneta Faltskogg, care, ca şi Frida, este proprietara unei voci frumoase, dar cu urme serioase de rugină depuse în armonici, de la lipsa de exerciţiu vocal din ultimii 40 de ani.
Marele supergrup suedez (niciodată nu am înţeles de ce i se spune astfel, dar, paradoxal, îşi merită pe deplin numele) a pierdut 40 de ani, în care nu a lansat nici un album. 40 de ani, 40 de albume.
Bine, să nu exagerăm, primii 10 ani ai trupei, cât a fost ea activă pe piaţa discografică, inclusiv cu anii de mocnire dinaintea primului album lansat, „Ring Ring”, trupa a lansat opt albume: „Ring Ring” (1973), „Waterloo” (1974), „ABBA” (1975), „Arrival” (1976), „ABBA: The Album” (1977), „Voulez-Vous” (1979), „Super Trouper” (1980) şi „The Visitors” (1981).
10 ani, opt albume. Alţii 40 de ani, peste 30 de albume potenţiale ratate. Având în vedere prolificitatea reţinută a celor doi compozitori, Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson, să zicem că ne mai bucurau nu cu 30, ci cu 15 albume potenţiale. Vă daţi seama ce patrimoniu cultural modern a pierdut omenirea?
„Am înregistrat un nou album”, au declarat Bjorn Ulvaeus, în vârstă de 76 de ani, şi Benny Andersson, în vârstă de 74 de ani, citaţi de Agerpres.
Două single-uri extrase de pe acest material discografic, „I Still Have Faith in You” şi „Don’t Shut Me Down”, au fost lansate joi.
ABBA va susţine în anul 2022 şi un concert digital, la Londra, în timpul căruia membrii trupei vor apărea pe scenă, sub forma unor holograme. Holo-ABBA. Aşteptăm evenimentul.