home SPORT Simona Halep rămâne cu Darren Cahill după Singapore

Simona Halep rămâne cu Darren Cahill după Singapore

Share

Tebismana română Simona Halep va fi antrenată în continuare de australinul Darren Cahill. În schimb, contractul cu Andrei Pavel este în discuţie şi urmeză să fie încheiat eventual.

Am avut un coşmar cumplit cu Simona Halep

Urmează o vacanţă şi o perioadă bună de odihnă, pentru că a fost un an maraton. Am jucat de la Stuttgart până acum non-stop şi nu m-am oprit deloc.

, a declarat Simona Halep după eliminarea de la Turneul Campioanelor. Pentru constănţeanca de 26 de ani, se încheie un sezon în care a reuşit să ajungă în sfârşit numărul 1 mondial. Însă acum priveşte spre viitor şi spre următorul obiectiv: un titlu de Grand Slam.

Simona Halep, incertitudine în privinţa lui Andrei Pavel

Există însă şi o oarecare incertitudine legată de ceea ce urmează pentru Simona cu staff-ului său. Dubla finalistă de la Roland Garros e sigură când vine vorba despre viitorul colaborării cu Darren Cahill. Dar nu a luat încă o decizie în legătură cu Andrei Pavel.

Echipa mea va rămâne la fel. Cu Darren, cu siguranţă. Însă cu Andrei va trebui să vorbesc când ajung acasă. Dar sper să rămână în echipă, da.

, a declarat Simona, după înfrângerea cu Elina Svitolina, scor 3-6, 4-6. Chiar dacă Halep a fost categorică în privinţa lui Cahill, elvețienii de la 24 Heures au scris că Stanislas Wawrinka (locul 9 ATP) ar fi interesat de o colaborare cu antrenorul australian.

Simona Halep se bate pe Cahill cu Wawrinka

Jucătorul de 32 de ani tocmai s-a despărțit de Magnus Norman. El are o listă cu mai multe nume pentru o colaborare pe viitor:. Printre ei, fratele său mai mare, Jonathan Wawrinka, dar și Darren Cahill, Yannick Fattebert, Claudio Mezzadri sau Mikael Tillstrom.

De la începutul anului 2016, Darren Cahill a devenit antrenor cu normă întreagă al Simonei Halep. Australianul de 52 de ani are o relație excelentă cu sportiva originară din Constanța. De colaborarea cu acesta se leagă și cele mai mari succese din cariera jucătoarei din România. Printre acestea, în 2017, a doua finală disputată la un turneu de Grand Slam, la Roland Garros, dar și urcarea pe primul loc în lume.

Cneazul, alături de Simona Halep la Beijing

La ultima și cea mai importantă performanță a contribuit și cooptarea în staff a lui Andrei Pavel, cel despre care chiar Simona spune că i-a fost idol în copilărie.

Cneazul i-a fost alături lui Halep la Beijing, acolo unde românca le-a învins pe Maria Sharapova şi Jelena Ostapenko pentru a urca pe locul 1 WTA. Pavel nu a fost, însă, prezent la Singapore, aflându-se în Israel alături de echipa de Cupa Davis a României.

Citeşte şi
Tenismana româncă Mihaela Buzărnescu a eliminat-o chiar acum de la Roland Garros pe ucraineanca Elina
Tenisul de câmp feminin este astăzi un sport în care joacă foarte multe fete talentate.
Simona Halep a desfiinţat-o efectiv pe Karolina Pliskova în două seturi, 6-3, 6-2, pe cehoaica
Jucătoarea de tenis de câmp româncă Simona Halep a jucat la Melbourne, la Australian Open,
Jucătoarea de tenis română Simona Halep a primit în această dimineaţă premiul pentru obţinerea locului
Maria Sharapova, jucătoarea de tenis prinsă acum (în)dopată cu Meldonium, spunea în februarie 2013 că
Toată lumea se întreabă acum: de ce a pierdut Simona Halep la Serena Williams şi
Sportul alb numai alb nu mai e, Jucătorii apar pe teren îmbrăcaţi ca nişte bannere
Rucandra Dragomir a fost o mare jucătoare de tenis, dar nu se pricepe la politică
Reușita Simonei Halep nu a fost trecută cu vederea de marele Roger Federer. Acesta a
Share