De ce a pierdut România cu Albania la Euro 2016?

Share

România a pierdut pentru că jocul combinativ frumos desenat pe teren, dar steril, al românilor, nu a reuşit să înfrângă voinţa extraordinară a albanezilor, care au jucat pragmatic, simplu, lipsit de imaginaţie, înscriind o singură dată, la o greşeală incredibilă a lui Tătăruşanu.

România a pierdut pentru că jucătorii noştri, chiar dacă au calităţi tehnice indiscutabile, au picioarele moi, se accidentează rapid şi sunt lipsiţi de răutatea care este necesară astăzi fotbalistului, la nivelul de angajament la care s-a ajuns.

România a pierdut mai puţin din cauza unui selecţioner depăşit. Iordănescu nu este depăşit, a făcut tot ce se putea face. România a pierdut pentru că fotbalul nostru este depăşit de evenimente şi încă credem că putem şmecherii lucrurile cu un călcâi estetic în faţa tenacităţii presingului în haită.

Mai jos, comentariul live din timpul meciului.

===

În minutul 7: aveam deja două faulturi de cartonaş roşu direct ale albanezilor: unul la Măţel, al doilea al lui Basha la Hoban.

În minutul 10 exista o singură echipă pe teren: România, care pasa relaxat. Albania s-a aşezat pe două linii şi încerca să contraatace.

Primul şut pe poartă al albanezilor, o pasă la Tătărăşanu în minutul 20. Felix Drăghici: “Ne simţim bine cu mingea la picior, n-avem viteză“.

Al treilea şoc puternic primit de Săpunaru. Al doilea a fost un cleşte făcut de un albanez cu picioarele, al treilea o călcătură pe laba piciorului. Asemenea lucruri sunt sancţionabile cu cartonaş roşu direct. În loc, arbitrul a lăsat să curgă jocul şi albanezii au avut ocazie de gol, dar au aruncat mingea peste poartă.

Albanezii au avut un sistem de joc ca un sac, în care au absorbit şocurile la care erau supuşi de români.

Consideraţie tipiă Felix Drăghici: “Din fericire, albanezii nu au jucători de valoare, altfel acum scorul era altul“. Incredibil aşa ceva. Sunt oameni care se uită la televizor şi îi cred. Avem mentalitate de învinşi.

De data aceasta, Tătăruşanu a greşit, aşa cum s-a spus că a greşit în faţa lui Giroud. Suntem în minutul 45 şi este 1 – 0 pentru Albania.

România a dominat steril în prima repriză, nereuşind să înscrie gol, în pofida faptului că a combinat frumos, de multe ori previzibil. Albania a făcut antijoc, încercaând să rupă jocul nostru prin două pase, contraatacând. Golul a venit pe fondul incapacităţii lui Măţel, care este fundaş dreapta, nu stânga, de a opri centrarea extremei dreapta albaneze. Acolo trebuia să fie, să-l ajute pe Măţel, şi Bogdan Stancu, însă a fost prins de fază în atac. Vinovat este şi Vlad Chiricheş, care a asistat romantic la capul de gol dat de atacantul albanez Sadiku, şi Tătăruşanu, care trebuia să fie pe minge, nu sub minge.

Soluţia de rezervă a fost Florin Andone în atac, însă el este un jucător rudimentar şi steril. “Vulnerabilitatea de pe flancul stâng se va vedea şi în repriza a doua”. Aşa spuneam la finalul primei repruze, aşa a fost.

===

Sânmărtean intră în locul lui Prepeliţă. Mavraj iar ia faţa apărării române, în careul nostru. Albania încearcă iar contraatacul din două pase şi le iese. Suntem mai vulnerabili acum în apărare şi mai puternici în atac. Iordănescu riscă, dar nu are încotro.

Denis Alibec a primit cadou o piedică pe piciorul de sprijin de la un sârb şi a fost accidentat. A intrat Torje, iar Bogdan Stancu a fost împins vârf în minutul 58. Nici un cartonaş, măcar galben, pentru ţăranul de la Tirana, care a făcut un fault cinic.

De când a intrat Sânmărtean, a fost periculoşi în atac. Am avut de la el pase de gol pe vârfuri. Albania a făcut tot ce a putut să fragmenteze jocul României în cea mai cinică manieră italiană, săpând tranşee pe tot terenul.

A ieşit Adrian Popa, a intrat Florin Andone. Evident că Iordănescu a riscat, nu mai are nimic de pierdut. N-a fost ofsaid în minutul 71, la Florin Andone, dar acesta a fost oprit la o ocazie de gol.

Bară Florin Andone în minutul 76. Încă mai jucam foarte frumos, dominam, însă nu am reuşit să dăm coţofana în aţe. În a doua repriză România a avut posesie 67%.

Ultimele 10 minute ale meciului au fost dominate de căderea completă a jocului României, care nu a mai reuşit să lege nimic. Absolut nimic.

Share