Colţii însufleţiţi, umani, ai piţurcilor şi mirceasanzilor, din presa sportivă, hăule disperaţi la FRF, după încheierea campaniei Naţionalei la Euro 2016. Miza este mai mare decât orice scrupule: sistemul corupt din fotbal crede că acesta este momentul potrivit să „îşi ia FRF-napoi”, în siajul nemulţumirii generate de rezultatul de la Euro 2016, nemulţumire alimentatăî chiar de goarnele acestor piţurci şi mirceasanzi.
Dacă vă imaginaţi, crocodililor, că vă merge diversiunea şi în afara sistemului presei sportive, cu cine ştie fotbal şi a fost şi atent, pas cu pas, la ce s-a întâmplat, vă înşelaţi. Lucrurile seamănă flagrat cu ceea ce se petrece în politică.
PSD a creat condiţiile crizei interne din 2009 – 2011 şi i-a acuzat pe adversarii politici pentru aceasta. Miza era de miliarde de euro bani sifonaţi din sistem.
Piţurcii şi mirceasanzii au creat, prin patronarea sistemului lor corupt, condiţiile ca fotbalul românesc să se prăbuşească efectiv în ultimii 20 de ani, apoi, când Răzvan Burleanu a venit la FRF, l-au acuzat pe el şi pe echipa sa de toate relele lor, plantate de ei în fotbalul românesc în ultimii 20 de ani. Miza este de multe milioane de euro, bani de supt de la FIFA şi UEFA.
Că Anghel Iordănescu trebuie să plece şi să nu se mai ţină de iordane pe la Naţională (aia cu „tot ce-mi doresc este să plec în concediu” a fost foarte tare) este un lucru evident. Ceea ce nu înseamnă că sunt de cord cu afirmaţia lui Iordănescu de după demisie, că el este de vină pentru tot.
Ceea ce este de neînţeles e de ce i se cere insistent şi isteric demisia lui Răzvan Burleanu. Mirceasanzii şi piţurcii n-au înţeles că, pentru măgăriile şi ilegalităţile pe care probabil le-au făcut, trebuie să fie mulţumiţi că sunt lăsaţi în pace acasă, să-şi mestece dumicatul în libertate.
Mai este de neînţeles, comparând Euro 2008 cu Euro 2016, de ce, după campania eşuată de la turneul final din 2008, nimeni nu a demisionat (nici Mircea Sandu, nici Piţurcă), în pofida faptului că Piţi nu a fost capabil să-l trimită în atac pe Mutu nici măcar în ultimul meci, când Boulahrouz se ascundea prin pădurile virgine ale Eveţiei, iar acum trebuie să demisioneze toţi. Probabil pentru că FRF, biata de ea, rămâne o vacă bună de muls în continuare.
Foarte interesant este de asemenea că nimeni nu vorbeşte răspicat despre arbitrajele ostile de care am avut parte la meciurile cu Franţa şi cu Albania. Poate că mirceasanzii şi piţurcii s-au bucurat când le-au văzut, şi-au frecat mânurile de bucurie.
La meciul cu Franţa, rezultatul final a fost denaturat dramatic de un arbitraj cumplit al ungurului Kassay Viktor. Fără acest arbitraj, probabil că l-am fi avut cel puţin pe Pintilii întreg la următoarele două meciuri, dacă nu şi pe Raţ (dar probabil că acesta s-a rupt în meciul cu Elveţia).
Plus că notoriul gol la care Tătăruşanu ar fi greşit a fost realizat de Giroud cu un fault recunoscut chiar de el, dar remarcat şi de AS, L’Equipe, fostul arbitru Urs Meyer şi fostul mare portar Oliver Kahn… Ce mai e de spus?
La meciul cu Albania, de patru ori succesiv (aşa cum chiar gsp.ro a detaliat, dar aceste lucruri nu au fost spuse pe nici un post de televiziune, de parcă ar funcţiona un soi de cenzură) trei jucători români au fost faultaţi criminal. Săpunaru de două ori, Hoban şi Măţel.
De fiecare dată arbitrul trebuia să acorde cartonaş roşu, cel puţin prima dată să dea galben şi să-l cheme pe căpitanul albanezilor, atrăgându-i atenţia că la prima abatere de aceeaşi factură va fi roşu direct. Nu a fost nici măcar un galben.
Avem deci două meciuri la care rezultatul final a fost deturnat dramatic. Despre asta nu vorbim? Pentru că, dacă Naţionala lui Iordănescu ar fi jucat identic şi ar fi scos încă un punct în meciul cu Franţa şi altele trei cu Albania, ne-am fi calificat de pe primul loc din grupă şi toţi căţeii mirceasanzilor şi piţurcilor ar fi umblat după „sclerozatul” de Iordănescu cu limbile ude scoase de-un metru… îndreptate ştim noi spre ce zonă geografică a corpului acestuia.