Area, „Arbeit Macht Frei” (1973) (dinamita muzicală, RPI)

Share

Area a fost o mare trupă italiană, formal încadrată în categoria rockului progresiv. Liderul grupului a fost italianul de origine greacă Demetrio Stratos, o mare figură şi un tip excentric.

În explorările aventuroase ale acestui muzician, Arbeit Macht Frei este o culme. Nu se ştie dacă această culme valorică muzicală a grupului Area se datorează sau nu influenţelor Canterbury Scene.

DINAMITA MUZICALA: Premiata Forneria Marconi, „L’Isola Di Niente”

Acestea sunt însă evidente. Albumul este extrem de aventuros şi experimental, o fuziune între jazz, rock şi etno, care duce cumva pe aceleaşi coordonate cu The Soft Machine.

Albumul Area, un manifest artistic de stânga

Albumul „Arbeit Macht Frei” din 1973 este un pamflet anti-extremă dreaptă. El porneşte de la cuvintele scrise pe lagărele de concentrare naziste, „Munca te face liber!”.

DINAMITA MUZICALA: Osanna, „Preludio”

Membrii grupului sunt recunoscuţi pentru orientarea lor extrem de radicală spre stânga. Prin aceştia, se află şi viitorul membru al marelui grup Premiata Forneria Marconi, Patrick Djivas.

Totul începe cu o rugăciune în arabă, rostită de o femeie anonimă, înregistrată în Cairo. Apoi urmează dansul popular, iar din acesta lucrurile se sofistică tot mai mult, în inconfundabilul stil al lui Demetrio Stratos.

Line up: Demetrio Stratos solist vocal, orgă, tobe de oţel, Gianpaolo Tofani chitară solo, sintetizator VCS-3, Patrizio Fariselli pian, pian electric, Victor Edouard (‘Eddie’) Busnello saxofon, clarinet bas, flaut, Patrick Djivas bas, dublu bas, Giulio Capiozzo tobe, percuţie, Cu: Anonymous (îregistrare pirat realizată în Cairo) (1).

Share