Din ciclul „ne intoarcem mereu la frumusetile pe care le-am descoperit de mai mult timp, pentru a intelege mai bine frumusetile pe care le vom descoperi in viitor”, astazi revenim asupra unei mari formatii de italian symphonic progressive: Premiata Forneria Marconi. Adica, asa cum s-ar putea traduce mot-a-mot, Brutaria de Frunte a lu’ Nenea Marconi.
De frunte brutaria, mandrii muzicienii, care fac o cultura de rafinamente melomanistice pe care le voi degusta intotdeauna cu maxima placere si care sunt incarcate cu eposul framantat si sensibil al sufletului italian.
Este bine de stiut (am mai scris aceasta, dar repet, pentru a se inteleg bine acest fapt) ca acesti muzicieni, care in anii ’70 faceau o astfel de muzica senzationala, erau bine racordati la mediul artistic iconoclast al acelor ani, din creuzetele caruia au iesit mari artisti.
Sunt foarte cunoscuti publicului larg din Romania cineasti ca Pier Paolo Pasolini, fratii Taviani sau Federico Fellini, iar unele dintre albumele pe care le prezentam au fost folosite pe post de coloana sonora pentru filmele italiene.
Alti muzicieni au primit comenzi. Astfel a aparut un album frumos al trupei Osanna, numit „Milano Calibro 9” (1972), original soundtrack al filmului cu acelasi nume, dedicat razboiului milanez antimafia. Nu acesta este insa cel mai bun album Ossana, ci extraordinarul „Palepoli” (1972), cu memorabilul si traumatizantul poem muzical „Animale Senza Respiro”, de 21 de minute si 36 de secunde!
Dar despre Osanna, cu alta ocazie. Ca sa revin, trebuie sa intelegem ca acesti artisti au fost foarte racordati intr-o viata artistica extrem de febrila si multilaterala, au avut sisteme de gandire muzicala, convingeri ferme, conceptii puternice, cultura muzicala, iar pe toate acestea le-au aplicat cu pasiunea titpica peninsularului.