Republica Moldova poate face astăzi paşi mari spre Uniunea Europeană

Share

Alegeri legislative anticipate au loc în Republica Moldova. Ele au fost lansate după dizolvarea Parlamentului, de către preşedintele pro-european Maia Sandu, care nu putea lucra având un legislativ controlat de forţele aservite Moscovei.

Starea de fapt în Republica Moldova

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi la urne, pentru a-şi alege noul Parlament, după ce vechiul legislativ a fost dizolvat în luna aprilie, la propunerea preşedintelui Maia Sandu.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a avizat dizolvarea Parlamentului, ca urmare a faptului că membrii legislativului nu au ajuns la un acord privind formarea unui guvern.

„La originea cauzei se află sesizarea depusă de dna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova. În baza articolului 85 alineatele (1) şi (2) din Constituţie, autoarea sesizării solicită Curţii să constate circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, din cauza expirării termenului de trei luni în cadrul căruia Parlamentul trebuia să formeze Guvernul şi a expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a două solicitări de învestitură a Guvernului”, a precizat atunci Curtea Constituţională.

Din cei 3.282.837 cetăţeni cu drept de vot, 258.691 au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

Pentru alegerile parlamentare anticipate de duminică s-au înscris în competiţia electorală 20 de partide politice, două blocuri electorale şi un candidat independent.

Principalii favoriţi – conform sondajelor – sunt Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de dreapta, proprezidenţial) şi Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS). Şanse să intre în parlament au, de asemenea, Blocul electoral „Renato Usatîi”, al fostului primar al oraşului Bălţi, un controversat om de afaceri, care nu-şi ascunde legăturile cu lumea interlopă din Rusia, precum şi Partidul Şor, al fostului primar al Orheiului, Ilan Şor, care reprezintă interesele populaţiei rusofone.

De altfel, Ilan Şor nici nu se află pe teritoriul Republicii Moldova, fiind dat în căutare internaţională după ce a fost inculpat în Dosarul „Furtul miliardului” privind deturnarea a circa un miliard de dolari din sistemul bancar al republicii între 2012 şi 2015, conform publicaţiei Anticorupţie.md.

O noutate a acestor alegeri este participarea filialei Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova, pe liste comune cu trei formaţiuni unioniste: Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Popular Românesc (PPR) şi Partidului Liberal (PL).

Pragul electoral pentru partide este de 5%, iar pentru blocuri electorale de 7%.

Vor fi deschise 2.150 de secţii de votare, dintre care 150 în afara ţării şi 41 pentru cetăţenii cu drept de vot din localităţile din stânga Nistrului. Pentru a fi considerate valabile, la alegeri trebuie să participe nu mai puţin de o treime din numărul total al alegătorilor.

Aproape toate secţiile de votare din străinătate deschise pentru alegerile din 11 iulie au primit câte 5.000 de buletine de vot, numărul maxim admisibil potrivit legii. Mai puţine buletine de vot au fost distribuite doar în câteva misiuni diplomatice ale Republicii Moldova, pe motiv că şi numărul de alegători este de obicei mult mai mic decât la alte secţii de votare.

Este vorba despre Japonia, China, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, a declarat ministrul de externe în exerciţiu, Aureliu Ciocoi, totodată premier interimar.

Potrivit unor observatori de la Chişinău, pentru prima oară se conturează posibilitatea ca un partid de dreapta – PAS – să câştige suficiente voturi pentru a forma o majoritate în parlament, ceea ce ar face posibil ca preşedintele Maia Sandu să-şi pună în aplicare programul de reforme promis în alegerile prezidenţiale.

PAS beneficiază de capitalul de imagine al Maiei Sandu, care a reuşit să dizolve actualul parlament, dominat de socialiştii proruşi şi aliaţii lor comunişti şi din Partidul Şor, în pofida obstacolelor puse de Partidul Socialist al lui Igor Dodon, care a recurs la proceduri judiciare.

Lupta împotriva corupţiei, pe care şi-a construit campania prezidenţială Maia Sandu, a fost preluată de formaţiunea sa în actuala campanie pentru parlamentare, într-o demonstraţie de afiliere, dar şi într-o încercare de a atrage simpatiile electoratului celorlalte formaţiuni, fie de stânga sau de dreapta, prorus sau preuropean.

În acest sens, Europa Liberă citează două ultime sondaje din această campanie electorală: conform sondajului Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor, patru partide ar accede în parlamentul de la Chişinău: PAS, cu 37,4%, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, cu 37,1%, aproape la egalitate cu PAS, plus Partidul Şor, cu 6,8%, şi Platforma „DA” – a lui Andrei Năstase, cu 5,4%.

Barometrul Opiniei Publice, realizat la comanda Institutului pentru Politici Publice, estimează că în viitorul legislativ ar accede trei formaţiuni: partidul PAS ar obţine peste 43% din voturi, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor – aproape 33%, iar pe locul trei s-ar plasa Partidul Şor cu aproape 8%.

La fel ca în precedentele campanii, socialiştii şi comuniştii au mizat pe cartea antieuropeană şi apropierea de Rusia, speriind electoratul că venirea dreptei la putere va însemna tăierea gazelor şi un „nou război pe Nistru”, după cum a declarat Igor Dodon vineri.

Mai mult, „în cazul în care cei de dreapta vor încerca să nu recunoască victoria noastră la parlamentare”, vom ieşi la proteste în stradă, a ameninţat Dodon, citat de IPN.

Potrivit analiştilor, cum va arăta viitorul parlament depinde atât de mobilizarea diasporei moldovene din ţările occidentale, cât şi de felul în care va fi „mobilizat” electoratul din Transnistria.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat că scrutinul de duminică va fi monitorizat de 2.442 de observatori acreditaţi de CEC. Dintre aceştia, 1.800 de observatori naţionali reprezintă opt asociaţii obşteşti din ţară. De asemenea, scrutinul va fi monitorizat de către 642 de observatori internaţionali, care reprezintă 20 de misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova şi de 30 de experţi electorali internaţionali din partea a zece autorităţi electorale străine.

Observatori

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anunţat că a acreditat 30 de experţi electorali internaţionali, din partea a zece autorităţi electorale străine, pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate de azi, se arată într-un comunicat de presă al CEC, informează Ştirile TVR.

Potrivit sursei citate, experţii electorali provin din Ucraina, România, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Georgia, Turcia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâstan.

Unde se poate vota în România

Secții de votare organizate în 11 orașe din România pentru cetățenii moldoveni se deschid duminică la ora 07.00, mai multe prefecturi oferind detalii despre locurile unde se poate vota, în timp ce unii reprezentanți ai administrației locale au trasmis mesaje de încurajare a participării la vot.

„Duminică, Moldova poate face un pas hotărâtor către Europa și vă îndemn, pe toți cetățenii moldoveni din Timișoara și Timiș, să veniți la vot. Secția amenajată pe strada Cluj nr. 12, în incinta Colegiului Național de Artă Ion Vidu vă așteaptă.

Istoria Timișoarei, oraș al libertății, în care ați ales să veniți la studii, să munciți sau să trăiți, să vă fie inspirație”, a scris primarul din Timișoara, Dominic Fritz, pe Facebook..

Fritz susține că a admirat „mobilizarea exemplară” a diasporei moldovenești de la alegerile prezidențiale.

„Orele de stat la cozi, miile de km parcurși între orașele europene și telefoanele date rudelor rămase acasă. Tot acest val de încredere și determinare a contribuit la victoria forțelor reformiste și începutul unui nou capitol pentru Moldova.

După zeci de ani de oligarhie, corupție și sărăcie, Moldova are șansa să înceapă construcția unui stat modern, cu instituții puternice și condiții de trai decente”, a mai scris Dominic Fritz.

Primarul din Iași, Mihai Chirica, îi îndeamnă pe „fraţii noştri de peste Prut” să meargă la vot în număr cât mai mare „pentru a vota forțele pro-europene”.

„Duminică, 11 iulie, Basarabia alege! Gândul meu este alături de toți cei care doresc binele acestui străvechi ținut dintre Prut și Nistru. Pentru că am ferma convingere că Republica Moldova nu se poate dezvolta decât în cadrul marii familii europene, îndemnul meu, adresat tuturor fraţilor noştri de peste Purt, nu poate fi decât unul singur: prezentați-vă la urne în număr cât mai mare pentru a vota forțele pro-europene!”, a postat Mihai Chirica pe Facebook.

Primarul susține că zeci de mii de basarabeni au ales Iașul drept loc de reședință, ceea ce „arată că inimile lor rămân profund atașate istoriei adevărate”.

„De aceea, mergeți la vot pentru a dovedi că vă pasă de soarta Basarabiei! Votați pentru democrație, bunăstare și stabilitate! Votați pentru a scoate Republica Moldova din profunda criza în care au lăsat-o forțele anti-europene!”, a mai scris Mihai Chirica.

Primarul general Nicuşor Dan i-a îndemnat, de asemenea, pe cetăţenii moldoveni din Bucureşti să voteze la alegerile parlamentare din Republica Moldova şi să aleagă orientarea pro-europeană a ţării.

„Cu ocazia alegerilor parlamentare, Republica Moldova are şansa de a face un pas important spre Europa”, a afirmat primarul general.

Și primarul din Brașov, un alt oraș în care este organizată secție de votare, consideră că Moldova se află „într-un moment unic”.

„Pentru prima oară există șansa ca și președintele și parlamentul să fie unul pro european. Invit cetățenii moldoveni ce mă urmăresc să meargă la vot, să voteze cu forțele pro-europne și să susțină reformele propuse de Maia Sandu”, a scris Allen Coliban, pe Facebook.

150 de secţii de votare vor fi organizate în afara Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc duminică, dintre acestea, 12 secţii vor fi organizate în România, două dintre ele fiind în Bucureşti.

Cele 12 secţii de votare de pe teritoriul României sunt:

Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente): str. Stavropoleos 6, sector 3;
Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central): str. Eugeniu Carada 1, sector 3;
Iaşi: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr.30;
Suceava: Universitatea „Ştefan cel Mare Suceava”, str. Universităţii, nr. 13;
Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 47;
Bacău: Universitatea „Vasile Alecsandri”, Calea Mărăşeşti, nr. 157;
Cluj-Napoca: Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa „Lucian Blaga”, nr. 1-3;
Timişoara: Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, str. Cluj, nr. 12;
Braşov: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;
Sibiu: Şcoala Gimnazială „Regina Maria”, str. Zaharia Boiu, nr. 1;
Constanţa: Universitatea „Ovidius”, b-dul Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;
Craiova: Universitatea „Craiova”, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.
Toate secţiile de votare vor funcţiona în intervalul 7.00 – 21.00.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.