Se va desfiinţa clubul de fotbal Steaua București?

Share

motto: “Tot răul pe care îl faci te va izbi drept în faţă atunci când ţi-e lumea mai dragă”

Am văzut că Becali a făcut prima zi de puşcărie de Sfinţii Constantin şi Elena, după ce fusese oprit să fugă de condamnare în Israel. A spus atunci că el defapt voia să se roage la Mormântul Sfânt. Împărăteasa Elena este primul pelerin din istorie. A fondat Mormântul Sfânt. Acum, Reghecampf ar putea deveni, după sentinţa ÎCCJ de luni, din Dosarul Valiza, antrenorul echipei CFR Cluj, cauza Dosarului Valiza. Există Dumnezeu.

foto: Codruţa DrăgoescuLuni are loc ultimul termen în Dosarul Valiza (evident, dacă avocaţii lui Gigi Becali nu reuşesc să folosească o cale de atac extraordinară, precum cererea de rejudecare a procesului, după modelul Dosarului Transferurilor).

Pe scurt, acum cinci ani, în primăvara anului 2008, Steaua şi CFR Cluj se băteau pentru câştigarea campionatului. În ultima etapă, CFR Cluj juca acasă, în Gruia, cu U Cluj, iar Steaua avea un meci, nu contează care, pe care se căzuse unanim de acord că-l va câştiga lejer.

Ei bine, în ziua meciului, la Cluj, DNA a reţinut mai mulţi oameni de-ai lui Gigi Becali, care dădeau o valiză cu o sumă uriaşă, ce urma să se împartă între jucătorii U Cluj, ca stimulent pentru ca aceştia să câştige în faţa contraopinenţilor lor, astfel ca Steaua să câştige campionatul.

În plin scandal proaspăt izbucnit, CFR Cluj a învins pe U Cluj, oricât s-au zbătut jucătorii Şepcilor Roşii să demonstreze că ei joacă pe teren, indiferent de meci, de rezultat, de bani şi de miză, diferenţa valorică fiind evidentă, iar echipa din Gruia a devenit campioană.

În scandalul care a urmat, Gigi Becali i-a făcut pe procurorii care îl anchetau albie de porci, cu un şir inimaginabil de bazaconii contradictorii spuse una după alta. Printre care că, dând acei bani jucătorilor lui U Cluj, el ajuta la desfăşurarea unui campionat curat,… impulsionându-i pe jucători să-şi apere şansele pe teren!

Ironia face că acum, dacă Becali e condamnat în Dosarul Valiza, Steaua va fi retrogradată şi este aproape sigur că Laurenţiu Reghecampf va ajunge antrenorul… CFR Cluj!

Toate acestea se petrec în anul în care Steaua reuşise, cu un antrenor lăsat în pace în sfârşit de Becali, din diferite motive (campania electorală internă în care era acesta implicat cu USL, apropierea de termene dramatice în dosarele sale din Justiţie, valoarea antrenorului), să lucreze, să scoată la lumină fotbalul şi avea şanse să joace măiastru în Champions League. Dar această reuşită a fost construită pe o serie fără precedent de rele făcute fotbalului românesc.

Printre acestea… niciodată probabil în istoria fotbalului românesc o echipă nu a achiziţionat atât de mulţi jucători de valoare pe care apoi patronul ei i-a nenorocit, intervenind peste munca antrenorului. Probabil că sunt sute.

Acest fapt a influenţat în rău la cel mai dramatic mod evoluţia echipei naţionale, care a fost văduvită de zeci de jucători, a căror carieră a fost distrusă de Gigi Becali. Numai puţini dintre aceştia, ca Dorin Goian, Bănel Nicoliţă, Mihăiţă Neşu, Sorin Paraschiv sau Bogdan Stancu, au reuşit cumva să scape de perioada de la Steaua, fugind unde au văzut cu ochii, în patru zări.

Tot Gigi Becali este cel care a distorsionat cumplit probabil în ultimul deceniu competiţia fotbalistică internă, prin meciurile aranjate de el, de companionii săi din celebra Cooperativă, cu arbitri corupţi şi o conducere a Federaţiei şi a Ligi care privea îngăduitor aceste aranjamente.

Este imposibil de cuantificat câte meciuri au fost trucate în toţi aceşti ani, în siajul malversaţiunilor lui Gigi Becali, dar un jurnalist sportiv cu experienţă deţinător de statistici ar putea număra meciurile suspecte desfăşurate.

Totuşi, se va desfiinţa Steaua Bucureşti, aşa cum spune o fosta trompetă a Carpaţilor, astăzi tot mai ofilită? Ne îndoim că lucrurile stau astfel. Istoria mare a acestui club nu a început cu Gigi Becali, el a marcat doar ultimii 10 ani de istorie a acestuia (miercuri, 23 ianuarie s-au împlinit 10 ani de când Becali a pus lăbuţa pe acest club).

Există în fotbal exemple ilustre de cluburi care au fost retrogradate după scandaluri de corupţie asemănătoare.

Olympique Marseille a câştigat Champions League, apoi patronul Bernard Tapie a fost acuzat de aranjarea unui meci din Ligue 1, cu Valenciennes, iar clubul a fost retrogradat în Ligue 2. În anul 1995 Tapie a fost condamnat la doi ani de închisoare. În prezent, Olympique Marseille a revenit în Ligue 1 şi este în continuare unul dintre marile cluburi franceze.

În anul 2006, în scandalul Calciopoli, preşedintele clubului Juventus Torino Luciano Moggi a fost condamnat la cinci ani de închisoare, clubul Juventus Torino a fost retrogradat în Serie B după ce câştigase campionatul şi a fost depunctat cu 9 puncte, a fost exclus din Liga Campionilor şi a jucat trei meciuri cu porţile închise.

Anul acesta tocmai a câştigat campionatul. Milan, Fiorentina şi Lazio au primit în acelaşi sancţiuni fără precedent în Calcio, ca şi responsabilii lor. Nici unul dintre aceste cluburi nu s-a desfiinţat. Toate sunt astăzi printre protagonistele Serie A.

Aşa că noi credem că Steaua nu se va desfiinţa. Poate va fi o stea mai curată, ca stelele de pe cer, într-un campionat mai puternic, ca Soarele de pe cer.

Share