home SPORT Oare se dopează Serena Williams? VIDEO GALERIE FOTO

Oare se dopează Serena Williams? VIDEO GALERIE FOTO

Share

Există zvonuri neconfirmate că Serena Williams s-ar retrage din tenis, după ce a declarat forfait până la sfârşitul acestui an. Retragerea completă a americancei ar putea să o transforme subit pe Simona Halep în noul lider mondial al tenisului.

• citeşte şi: Scandaluri cu droguri şi  doping în tenisul mondial

Comportamentul ciudat al Serenei, care a anunţat brusc că e obosită nervos şi că suferă din cauza unor accidentări mai vechi, are loc exact când preşedintele WTA, Stacey Allaster, şi-a prezentat demisia pentru motive personale.

Allaster susţine că a afectat-o foarte tare decesul cumnatului ei, şeful ATP, Brad Drewett. Dar numai şi faptul că şeful ATP, care a murit, a fost cumnatul preşedintei WTA, care s-a retras din funcţie sugerează:

    1. Că există încurscriri ce pot forma un soi de clan în fruntea tenisului mondial de înaltă performanţă;
    2. Că în spate s-ar putea afla alte lucruri mai grave ce au determinat aceste întâmplări.

Până când vom afla (dacă vom afla) că există (dacă există) dedesubturi sulfuroase, ne-am pus întrebarea dacă nu cumva Serena s-a retras până la finele anului, speriată de cele petrecute.

Vom trece în revistă câteva fapte relevante despre problemele de sănătate, violenţă, ciudăţeniile şi comportamentul aberant al acestei mari jucătoare.

Serena, incapabilă să bată mingea înainte să servească

Pe 2 iulie 2014, Daily Mail scria despre “decăderea” Serenei Williams în timpul unui meci de dublu, în cursul căreia nu mai reuşea nu numai să servească, ci nici măcar să bată mingea înainte de serviciu.

Ea şi Venus, sora şi partenera ei, au fost nevoite să se retragă după trei game-uri.

Surse au afirmat că statisticile sale medicale erau normale după ce a vizitat medicul competiţiei. Dar alte surse medicale au mai afirmat că un virus nu ar fi putut să îi afecteze coordonarea în acel mod.

Sora vitregă a celor două, Isha Price, a spus că Serena nu părea bolnavă după meci. Şi iubitul (şi actualul ei soţ) Patrick Mouratoglu, antrenorul ei, a spus de asemenea că arăta ok după meciul întrerupt.

Sora ei, Venus, părea după meci mai curând frustrată că au fost nevoite să abandoneze, decât îngrijorată pentru sănătatea Serenei după acest incident.

Serena Williams şi-a luat o pauză considerabilă după Wimbledonul din 2010, pentru că ar fi călcat pe sticlă spartă într-un restaurant munchenez misterios.

Website-ul USA Today o cita declarând că nu era nici beată, nici nu lua droguri şi nici nu era gravidă în timpul acelui meci de pomină, în care nu reuşea nici măcar să servească:

Nu am nimic de ascuns”, spune ea. “Nu, nu am luat nimic. Dacă vrei să mă întrebi dacă iau droguri, nu iau droguri. Nu sunt dependentă de droguri. Am auzit toate aceste zvonuri. Nu sunt gravidă; nu am fost gravidă. Cu toate astea, mă gândesc că ar fi grozav să am un copil, dar este un moment şi un loc pentru fiecare lucru. Dar nu, nu mă droghez. Niciodată nu m-am drogat. Mi-e frică de droguri.

Noiembrie 2011: Serena refuză testul antidrog

Jucătoarea, pe atunci în cârstă de 32 de ani, s-ar fi ascuns de cei ce ar fi încercat să îi ia un test de droguri, vizitând-o acasă. Pe 2 noiembrie 2011, website-ul TMZ a scris că Serena Williams a intrat în panică când ofiţerii antidoping out-of-competition au ajuns la casa ei pentru a colecta mostre.

Dar nici o mostră nu a fost colectată. Serena nu a vorbit niciodată public despre acest incident şi nici nu s-a confruntat vreodată într-o conferinţă de presă cu o întrebare pe acest subiect.

Singurul jurnalist de tenis care a scris public despre acest eveniment este Simon Cambers, care a pus întrebări managerului antidoping de la ITF despre incident.

Acesta este azi tenisul. Ulterior, Serena a afirmat că crezuse că în casa ei încerca să intre un intrus…

Retrageri în serie la WTA Beijing. Călcâiul lui Halep

Lesia Ţurenko s-a retras din faţa Carlei Suareu Navarro, când aceasta conducea cu 6-3. Zarina Diyas  s-a retras din faţa Monicăi Puyg , când aceasta o conducea cu 6-4. Agnieszka Radwanska a învins-o pe Coco Vandeweghe, care s-a retras când era condusă cu 6-3. Simona Halep s-a retras în faţa Larei Arruabarrena, când aceasta o conducea cu 5-4, din cauza unei dureri la călcâiul lui Achile.  Anterior, au mai abandonat Karolina Pliskova şi Petra Kvitova.

Steroizi

Publicaţia State of the Nation (adică un fel de Starea Naţiunii) îl citează pe un comentator de vârf, David Frun, care recent (articolul e publicat pe 2 august acest an) “a supărat blogosfera tenisului, sugerând apăsat că Serena Williams se dopează cu steroizi“.

Fizicul ei destul de masculin și musculatura extraordinară, comportamentul ei violent pe terenul de tenis şi reacţiile ei în afara terenului de tenis, unde este foarte suspicioasă când vine vorba despre teste antidoping, sunt psihologic vorbind complet compatibile cu dopajul cu steroizi.

Zdrobirea rachetelor de tenis (n.n.: totuşi, Serena nu este singura jucătoare care rupe rachete de tenis, fenomenul e des întâlnit) sau ameninţarea unui arbitru de tuşă – sunt doar câteva dintre comportamentele ei mai scandaloase.

Fiecare din cele trei videoclipuri ce urmează portretizează acest tip de comportament inacceptabil la Serena Williams:

După ce vezi aceste clipuri video, devine destul de clar că este ceva în neregulă în comportamentul Serenei Williams pe terenul de tenis. Poate fi vorba inclusiv despre o tendinţă spre violenţă indusă de administrarea de steroizi.

Vă prezentăm în continuare o succesiune de evenimente legate de Serena Williams. Accidentări, stări de boală ciudate şi comportamente care nu seamănă cu ale nici unei alte jucătoare de tenis din istoria WTA sau ATP.

3 iulie 2010: Serena Williams câştigă Wimbledonul.

7 iulie 2010: Williams îşi răneşte ambele picioare în sticlă spartă la un restaurant misterios din Munchen. Tăieturile necesită “18 copci: şase la tăetura de pe piciorul ei drept, şase pe talpa aceluiaşi picior, alte şase pe talpa piciorului stâng“.

12067830_1044737528894553_1481974740_n
Oracene Price, antrenoare de tenis americană, este mama surorilor Serena şi Venus Williams.  SURSA FOTO: Facebook

8 iulie 2010: Williams merge la un meci demonstrativ, în Belgia, cu jucătoarea Kim Clijsters.

15 iulie 2010: Jucătoarea se operează “la un tendon de pe talpa piciorului drept, la o clinică din Los Angeles”.

Există pe Internet unii care se întreabă dacă Oracene sau/şi Serena ori Venus nu cumva sunt un soi de femei-bărbaţi sau transsexuali. SURSA FOTO: Facebook
Există pe Internet unii care se întreabă dacă Oracene sau/şi Serena ori Venus nu cumva sunt un soi de femei-bărbaţi sau transsexuali. SURSA FOTO: Facebook

octombrie 2010: A doua operaţie la picior, după care petrece “10 săptămâni cu piciorul în ghips şi alte 10 săptămâni cu acelaşi picior într-o orteză“.

februarie 2011: Williams este spitalizată pentru o embolie pulmonară.

28 februarie 2011: Serena revine în spital “din cauza unui mare hematom pe stomac, prin adunarea sângelui sub piele, cât o minge de golf sau un grape-fruit“.

iunie 2011: Williams joacă la Eastbourne. Este primul turneu la care participă după câştigarea Wimbledonului în anul 2010. Pierde în turul al doilea. Apoi joacă la Wimbledon, unde pierde în turul al patrulea.

iulie 2011: Serena joacă la Stanford. Câştigă turneul.

august 2011: Joacă la Toronto, câştigă turneul. Joacă la Cincinati, câştigă în primul tur, apoi se retrage din competiţie din cauza unei accidentări la un deget de la picior.

august – septembrie 2011: Williams joacă la US Open, pierde în finală. Apoi nu mai joacă nici un turneu în acel an.

26 octombrie 2011: Williams se ascunde în propria casă şi sună la 911 când controlul antidoping de la ITF îi sună la uşa reşedinţei pentru un test out-of-competition. Nici un fel de comentariu făcut public de jucătoare.

Statisticile antidoping ITF arată că în anii 2010 şi 2011 Serenei nu i-a fost făcut nici un astfel de test. ITF nu a dat nici o explicaţie nici de ce nu s-au făcut teste, nici de ce nu i s-au luat mostre după ce a apelat la 911.

Programul ITF antidoping, un eşec

Au fost mai mult de 2.700 de teste administrate în total anul trecut, informează Sports Illustrated. Dar aceasta pentru toți jucătorii, în întreg anul. Testele sunt aleatoare. Testarea în afara competiţiei este cea mai bună pentru a-i prinde pe trişori, iar în afara competiţiei au fost făcute mai puţin de 600 de teste.

Au fost campioni de turnee de grand slam care nu au fost testaţi nici măcar o dată. Au fost dintre cei ce au fost depistaţi în trecut pozitivi care de asemenea nu au fost testaţi în afara competiţiei.

Bugetul anti-doping este de doar două milioane de dolari pe an și se presupune că va ajunge la 3,13 milioane de dolari prin 2016, ceea ce este foarte puţin. Întregul buget anual pentru doping, pentru întreg tenisul, este mai mic decât premiul în bani pentru campionul de la Wimbledon.

album foto: Serena şi Venus Williams

Citeşte şi
Nişte hackeri ruşi autointitluaţi Fancy Bears ar fi spart baza de date WADA şi ar
Am avut nopţile trecute un coşmar cumplit cu Simona Halep, această vedetă a tenisului feminin
Reușita Simonei Halep nu a fost trecută cu vederea de marele Roger Federer. Acesta a
Jucătoarea de tenis română Simona Halep a primit în această dimineaţă premiul pentru obţinerea locului
Tebismana română Simona Halep va fi antrenată în continuare de australinul Darren Cahill. În schimb,
Sportul alb numai alb nu mai e, Jucătorii apar pe teren îmbrăcaţi ca nişte bannere
Rucandra Dragomir a fost o mare jucătoare de tenis, dar nu se pricepe la politică
Hackerii ruşi militari au atacat informatic câteva sute de computere folosite de autorităţi la Jocurile
Tenisul de câmp feminin este astăzi un sport în care joacă foarte multe fete talentate.
Simona Halep a decis să nu participe la Fed Cup. Motivul îl reprezintă accidentarea suferită
Share