Dodon, Usatîi, Putin, Chişinău. R. Moldova. Haos provocat

Share

Inconsistentă structural organică sub agregarea R. Moldova, Basarabia este zguduită acum de cutremure provocate de oamenii Moscovei, Igor Dodon şi Renato Usatîi.

Duminică dimineaţă, Igor Dodon şi acoliţii săi se aflau la Parlament, cerând convocarea acestuia în sesiune extraordinară. El şi cu Usatîi cer de câteva zile demisia preşedintelui Timofti şi alegeri anticipate.

Ce a ţinut să spună Dodon duminică, la prima oră?

Ne-am adunat astăzi aici pentru a începe eliberarea Moldovei de la regimul oligarhic. Voi suna fiecare președinte de fracțiune parlamentară și le voi spune să-și mobilizeze oamenii și să se prezinte la ședința Parlamentului. Astăzi e ultima șansă ca să hotărâm problema liniștit.

E clar că vor urma evenimente şi mai neplăcute. Vineri spre sâmbătă noapte, protestatarii lui Renato Usatîi și Igor Dodon au blocat traficul pe Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt, montându-şi corturi.

Două proteste, acelaşi efect

E clară intenţia oamenilor lui Putin de a simula existenţa unor mişcări de protest ale societăţii civile, cu scopul de a cataliza reacţia rusofonilor. Sunt în acest moment două manifestaţii de protest în centrul Chişinăului.

Una a început de mai mult timp, are loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, contestă legitimitatea întregii clase politice şi acţionează sub egida aşa-zisei Platforme Civice “Demnitate şi Adevăr”.

Alta se manifestă în stradă de vineri şi mimează “orăşelul corturilor”, de tip Piaţa Universităţii sau Euromaidan, blocând traficul pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Ambele au acelaşi efect: R. Moldova devine în tot mai mare măsură un stat anarhic, nefuncţional. Ceea ce îi convine de minune lui Vladimir Vladimirovici Putin.

Demnitate şi Adevăr sau Destructurare şi Ameţeală?

Simpatizanții Platformei Civice “Demnitate și Adevăr” s-au îndreptat tot duminică spre clădirea de birouri a lui Vlad Plahotniuc, Global Business Centre, unde presupuneau că îl vor găsi pe afacerist.

Protestatarii au fost întâmpinați de oamenii legii, care au format un cordon în jurul clădirii. Organizatorii i-au îndemnat pe manifestanți să revină în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar aceştia au forțat gardul clădirii. Unii chiar au aruncat cu pietre în clădire.

Ce se petrece în Moldova seamănă cu mişcările pneumatice din ianuarie 2012, din România. Steaguri, “Noi suntem poporul!”, legitimare forţată a unor grupuri de manifestanţi ca reprezentând poporul.

La Palatul Parlamentului, manifestanţii au încercat să forţeze cordonul de ordine şi să intre în clădire. Nu au reuşit. În acelaşi timp, înauntru erau unii dintre emulii Orăşelului Corturilor, aşteptând inutil o sesiune parlamentară ce nu a avut loc.

Iată ce doresc “rivuluţionarii” din Platforma DA:

  1. Cheamă la nesupunere civică;
  2. Au făcut o adresare către Curtea Constituțională, cerându-i să recunoască uzurparea puterii în stat de către guvernare;

Interesant este că numărul de protestatari adunaţi de Platforma DA a scăzut de la 60.000 la prima manifestaţie de amploare la 3.000 ieri.

Tensiunea creşte pentru că Dodon a decis că presiunea va creşte

Modelul este cel al separatiştilor ucraineni. Întâi manifestaţii de protest, apoi ocuparea unor instituţii ale statului, declararea unei regiuni separatiste. Când  forţele statului de drept încearcă să lege uzurpatorii, sare din baie Vova Putin şi spune: Noi trebuie să apărăm drepturile minorităţii ruse!

Aproape cinci ore au stat în parlament peseremiştii lui Igor Dodon, aşteptând o sesiune care nu venea. Ei pregătiseră patru lucruri:

1. O moțiune de cenzură asupra Guvernului Streleț, semnată de 24 de deputați;

2. Un proiect de inițiere a demiterii șefului statului. Mai sunt necesare 10 semnături. (de observat că şi în R. Moldova, ca şi în România, Partida Rusă încearcă să dea jos preşedintele şi, în general, să răstoarne ordinea constituţională);

3. Proiecte de demitere în lanț a conducătorilor mai multor instituții de stat;

4. Un proiect de modificare a Constituției, pentru alegerea directă a președintelui țării (aceasta e interesant; înseamnă că Partida Rusă a ajuns la concluzia că astfel poate să controleze mai bine alegerea unui om al lui Putin în fruntea statului, în timp ce la noi cei de la ALDE Tăriceanu vor ca Parlamentul să controleze alegerea preşedintelui).

Este vorba despre acelaşi program de provocare de haos instituţional şi de control al instituţiilor în acest haos, ca şi în alte regiuni separatiste ale Rusiei putiniste.

Share