Ascultăm albumul Nektar din anul 1971, „Journey to the center of the earth”, o perlă a muzicii progresive timpurii.
• poate doreşti să te dedulceşti şi din asta: Kansas, “Leftoverture” (1976) (dinamita muzicală, SymphProg)
Nektar, cea mai nemţească trupă rock britanică din anii 70
Fondată în Hamburg, în Germania, în anul 1969, trupa aceasta britanică a fost desfiinţată în anul 1982, pentru că am terminat eu liceul. Apoi s-a reînfiinţat între anii 2000 şi 2016. În 2000 s-a reînfiinţat pentru că am lucrat eu la BBC şi în 2016 s-a desfiinţat pentru că a câştigat alegerile în România pesedeu’. Este unul dintre marile grupuri legendare precursoare ale muzicii progresive.
Nektar este probabil cea mai germană în sound trupă britanică din anii 70. Renumele acesta se datorează în mare măsură oraşului Hamburg, unde a fost fondată trupa.
Stilistic, grupul este apropiat de rockul prorgesiv german, aşa-numitul KrautRock. În acei ani, au apărut o serie de muzicologi foarte deştepţi care, ascultând rock, au concluzionat că artiştii rock sunt proşti, violenţi şi pletoşi.
Reacţia a fost că imediat au apărut astfel de proşti pletoşi care s-au apucat să facă o muzică uneori ostentativ-complexă, bazată pe muzica cultă. Primul astfel de grup a fost The Who, cu „This Was…”. Nektar e de-acolo.
Nektar, totuşi patru britanici
Nektar a fost fondată în anul 1969 de Allan Freeman (keyboards & vocals), Roye Albrighton (guitars & vocals), Derek Moore (bass, Mellotron & vocals) and Ron Howden (drums).
Albumele timpurii ale grupului erau un soi de hard rock care se ducea mult spre space rock-ul practicat în acei ani de Pink Floyd. Cele trei mari albume Nektar sunt cel pe care-l ascultăm aici, apoi „Remember the Future” (1973) şi „Recycled” (1975).
Albume-concept
Fiecare este un album-concept cu un frumos amestec de chitări melodice şi keyboards. „Journey To The Centre Of The Eye” este o poveste psihedelică cu chitări echoplex Mellotroane duale care este fix în vena KrautRock, şi totuşi foarte British.
„Tab in the Ocean” şi „Magic is a Child” are piese mai scurte şi sunt mai puţin satisfăcătoare pentru iubitorii de muzică complexă. Există o compilaţie din 1976, numită Nektar, care reuneşte cele mai bune porţiuni din toate albumele.
Asta pentru cine doreşte să vadă numai „fazele” din „Nine 1/2 Weeks” şi nu tot filmul, ca să zic aşa.