Întregul consiliu de administrație al clubului Juventus Torino a demisionat. Oficialii Bătrânei Doamne sunt anchetați pentru falsuri contabile și manipularea pieței.
Preşedintelui Andrea Agnelli i se alătură adjunctul Pavel Nedved, fost mare fotbalist ceh, directorul general Maurizio Arrivabene, dar și membrii consiliului Laurence Debroux, Massimo Della Ragione, Katryn Fink, Daniela Marilungo, Francesco Roncaglio, Giorgio Tacchia și Suzanne Keywood, informează Gazzetta dello Sport, conform HotNews.
Decizia a fost luată la propunerea președintelui Agnelli și vine ca urmare a implicării clubului în ancheta Prisma, deschisă de Procuratura din Torino.
Sezonul 2021/22 a fost unul dezastruos pentru „Bătrâna Doamnă”, care a înregistrat pierderi în valoare de 254,3 milioane de euro.
Gruparea torineză ar fi prezentat în mod eronat pierderile financiare în perioada anilor 2018 – 2020, autoritățile investigând suma atribuită vânzărilor de jucători, dar și anumite manevre salariale.
Pe 25 octombrie, clubul a emis un comunicat, în care a negat orice abatere:
„Juventus rămâne convinsă că a acționat în conformitate cu legile care reglementează întocmirea rapoartelor financiare, în conformitate cu principiile contabile și în conformitate cu practicile internaționale din industria fotbalului”.
Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului, se arată că board-ul a primit „noi opinii juridice și contabile” de la experți independenți însărcinați cu evaluarea problemelor critice.
Andea Agnelli era președintele clubului din mai 2010. Juventus a câștigat în această perioadă 9 titluri de campioană a Italiei, 4 Cupe și 5 SuperCupe şi a ajuns și de două ori în finala Champions League.
