IPS Teodosie se umple de ridicol. Afirmă că bisericile s-au deschis de Paşte, datorită lui

Share

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a afirmat că de un an a spus credincioșilor că bisericile nu se vor mai închide, iar dacă era vreun ordin în acest sens ar fi venit peste acesta, cu credincioșii.

IPS Teodosie a declarat la Antena 3 că Dumnezeu a dat înțelepciune conducătorilor.

„Acum, și credincioșii sunt părtași și de un an le-am spus tuturor că bisericile nu se vor mai închide. Chiar dacă ar fi fost vreun ordin, eu veneam peste ordin cu credincioșii și rămâneam în biserica cea vie, dar Dumnezeu a dat înțelepciune și lumina cârmuitorilor noștri și, iată, ne-au lăsat să avem sărbători”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

Share