Ioana Mihăilă spune că parizerul prăjit e mai periculos decât vaccinul AstraZeneca

Share

Noul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a stat de vorbă cu presa despre periculozitatea vaccinului AstraZeneca.

Ministrul Sănătății a anunțat că pandemia a început ”să o ia mai încet” și că nu mai există o mare presiune pe paturile de spital, în special pe cele de la Terapie Intensivă.

Ea a fost întrebată și ce este mai periculos pentru sănătate: o felie de parizer prăjit sau vaccinul AstraZeneca.

Ioana Mihăîlă a fost prezentă la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, a lui Sebastian Zachmann, unde a fost întrebată cât de aproape ne aflăm de finalul pandemiei.

“Aș vrea să vă dau o dată exactă, ar fi foarte bine să știm că din 5 iunie pandemia se termină și noi putem reveni la viața de dinainte. Din păcate, răspunsul la această întrebare nu poate fi atât de exact, depinde de virus, depinde de noi, depinde de autorități, depinde de o sumedenie de lucruri.

Dar, dacă toate lucrurile se așează așa cum trebuie, adică dacă ne vaccinăm, dacă până când ne vaccinăm continuăm să respectăm măsurile de protecție, pandemia se va finaliza cât de curând”, a declarat ministrul Sănătății.

Ioana Mihăîlă a precizat că deocamdată nu există dovezi stiintifce care să spună care este procentul din populație care trebuie vaccinat pentru a ajunge la imunizarea în masă.

“Încă nu există suficiente dovezi științifice care să ne spună care este procentul populației care trebuie să fie vaccinată sau care trebuie să fi trecut prin infecție, pentru a atinge a atinge această imunizare în masă”, a transmis Mihăîlă, citată de news.ro.

Zachmann a intervenit, afirmând că s-a vorbit de imunizarea unui procent de 60% – 70% din populație, pentru imunizare.

“Da, dar încă nu avem o certitudine tocmai pentru că este un virus nou la care nu avem istoric și nu știm la ce să ne așteptăm. Cu cât se vaccineaza mai mulți oameni, cu atât mai repede se va întâmplă lucrul asta. În plus, nu știm dacă cei care au trecut prin infecție contribuie la numărul acesta total de persoane rezistente la o reinfecție. Pe lângă vaccinare contează și din nou și insist pe lucrul acesta cum ne protejăm până când reușim să atingem acesta acest procent critic.

(…) Vaccinarea protejează mai ales pentru formele severe de boală, are un grad mai redus de protecție pentru formele asimptomatice sau formele ușoare de boală, ceea ce implică că, dacă după vaccinare totuși contractăm virusul, riscăm într-o măsură mică, e adevărat, să transmitem mai departe celorlalți și atunci e important ca, pe lângă vaccinare, până când ne vom afla într-un grup de oameni care sunt toți vaccinați, să continuăm să păstrăm masca”, a continuat Ioana Mihăîlă.

Ea a reamintit că este posibil să se renunțe la mască în spațiile închise, dacă toate persoanele din biroul respectiv sunt vaccinate, în acest sens așteptându-se punctul de vedere al specialiștilor de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Ministrul a menționat că deocamdată nu a fost stabilit dacă renunțarea la mască în spațiile închise, unde toate persoanele sunt vaccinate, va fi inclusă în primul val al relaxărilor, din 1 iunie.

Ioana Mihăîlă a mai afirmat că vestea bună este că pandemia a început să o ia mai încet și să nu mai fie presiune pe paturile de spital.

“Vestea bună este că pandemia a început să o ia mai încet, că nu mai avem această mare presiune pe paturile de spital, pe paturile de Terapie Intensivă. Lucrul ăsta este încurajator și atunci cred că destul de curând putem începe din nou să introducem niște măsuri de relaxare”, a transmis Ioana Mihăîlă.

Întrebată dacă din luna septembrie este posibil să nu mai purtăm masca nici pe stradă, Ioana Mihăîlă a răspuns:

“Cred că încă înainte de luna septembrie am putea să începem să renunțăm la mască, în spațiile deschise. Vom vedea eventual dacă vom corela și cu numărul și procentul de persoane vaccinate din localitatea respectivă și cred că ar fi un bun stimulent să facem așa, ca să se simtă și autoritățile locale, dar și cetățenii care locuiesc într-o anumită localitate, motivați să se vaccineze, dar cred că renunțarea la purtarea măștii în spațiile deschise care nu sunt aglomerate poate să vină chiar înainte de toamnă, cu condiția ca un mare procent al populației dintr-o anumită zona să fie vaccinat. Nu aș vrea să dau date exacte, pentru că depinde de mai mulți factori care nu sunt numai în controlul autorităților”.

Ea consideră că în acest an va fi nevoie de purtarea măștii de protecție în spații închise. Ministrul Sănătății a mai fost întrebat cum s-ar putea desfășura nunțile și botezurile, în acest an.

“Cred că trebuie să gândim noi, autoritățile, aceste restricții, așa încât ele să poată fi acceptabile pentru populație. Pentru că degeaba impunem niște restricții foarte mari, foarte severe, dacă ele nu sunt respectate.

Cred că scopul nostru este să stimulăm populația să se vaccineze și atunci să începem să relaxăm condiționat de existența sau nu a vaccinării, în grupul care dorește să participe la un anumit eveniment”, a explicat Ioana Mihăîlă.

Întrebată de realizatorul emisiunii Insider Politic când vom putea reveni la petreceri cu sute de oameni, ea a afirmat: “Sunt un pic reținută și cred că trebuie să discutăm înainte de a emite un verdict. Probabil într-un număr restrâns și cu condiția vaccinării. Asta ar fi varianta ideală”.

Ea a mai afirmat că existența unui eventual val patru al pandemiei depinde noi.

“Dacă este să ne luăm după cum au evoluat celelalte valuri, da, ele merg cu un vârf, după care merg pe o pantă descendentă. (…) Cred că depinde mai ales de noi și legat de existența valului patru, dar mai ales legat de cât de important va fi acest val patru și cât de mare impact va avea asupra sistemului de Sănătate. Și când spun că depinde de noi din nou spun că trebuie să ne vaccinăm”, a precizat ministrul Sănătății.

Ioana Mihăîlă a fost întrebată despre cazuri de medici de familie care nu ar încuraja vaccinarea.

“E trist, dar nu ar trebui să fie nici foarte legal. Adică medicii de familie, care reprezintă un corp profesional care a fost educat și învățat să încurajeze vaccinarea, ar trebui să fie principalii apostoli ai vaccinării și cred că ei, de fapt, mai ales prin faptul că sunt cei mai apropiați de pacient, ar trebui să fie cei care sunt cei mai vehemenți actori care încurajează vaccinarea”, a mai transmis Mihăîlă.

Ea crede că mesajele împotriva vaccinării lansate de politicieni sau de personalități ale vieții publice contează în decizia populației.

“Cred că contează, din păcate, și cred că de aceea trebuie acest efort comun și al nostru, al autorităților, al presei, de a filtra aceste mesaje și de a lăsa să treacă spre binele public acele mesaje care sunt adevărate și care încurajează vaccinarea”.

Întrebată ce este mai periculos pentru sănătate, o felie de parizer prăjit sau vaccinul AstraZeneca, Ioana Mihăîlă a răspuns:

“E un răspuns atât de clar, încât mi-e și jenă să îl dau. În primul rând, vaccinul Astrazeneca nu este periculos pentru sănătate, așa că nici măcar nu putem să le punem în aceeași propoziție. Vaccinul AstraZeneca nu este periculos pentru sănătate, parizerul prăjit, dacă il mâncăm o dată pe an, hai să spunem că este acceptabil”.

Share