Generalul (r) Corneliu Dobriţoiu este consilierul lui Piedone, la Sector 5

Share

Spiritele înalte se întâlnesc. Aşa şi fostul parlamentar extremist Corneliu Dobriţoiu, mai nou de mână cu Piedone, mânjit cu sângele morţilor din Club Colectiv.

Fost ministru al Apărării, Dobriţoiu este acum consilier al primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone. Dobrițoiu a fost numit și membru în consiliul de administrație al societăţii Amenajare Edilitară și Salubrizare SA din Sectorul 5.

Sinecuri, sinecuri. Rente, rente. Informația a fost dată publicității de Ilie Mario Rafael, fost consilier al lui Piedone, aflat acum în război cu primarul Sectorului 5.

„Generalul Corneliu Dobrițoiu – condamnat definitiv în Dosarul ‘Case pentru generali’, este Consilierul personal al Primarului și membru în Consiliu de Administrație la AES SA, cele 2 funcții fiind incompatibile. Generalul de carton încasează împreună cu pensia specială câteva mii de lei lunar în loc să lase locul unor tineri dornici să își construiască o carieră în administrația publică”, a anunțat Mario Rafael, într-un comunicat transmis redacției.

Dobrițoiu are pensie specială de general, din partea MApN, și a beneficiat până recent și de pensie specială, ca fost parlamentar.

Dobrițoiu apare constant la Antena 3. A candidat la alegerile parlamentare, din partea partidului lui Dan Voiculescu, PPU-SL. Piedone este și el membru PPU-SL.

Share