Victor Piţurcă şi directorul Romarm au fost reţinuţi de DNA, pentru mai multe zece de ore. DNA îi acuză pentru livrarea unor utilaje neconforme de producere a măştilor.
Aceasta a prejudiciat Romarm cu peste 8,6 milioane de lei. Ţuţu ar fi primit o şpagă de 50.000 de lei.
Fostul selecţioner Victor Piţurcă şi directorul ROMARM, Gabriel Ţuţu, au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi într-un dosar care vizează achiziţii realizate în timpul pandemiei.
Este vorba despre contracte pentru livrarea unor utilaje neconforme de producere a măştilor care au prejudiciat Romarm cu peste 8,6 milioane de lei.
De asemenea, este vorba despre măşti neconforme pentru MApN. În context, Gabriel Ţuţu ar fi primit 50.000 de lei.
Ministerul Economiei a precizat că, până la clarificarea situaţiei, conducerea Romarm va fi asigurată de directorul economic.
Procurorii DNA au anunţat official că au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a suspecţilor:
– ŢUŢU GABRIEL, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
– abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– trafic de influenţă în formă continuată,
– fals intelectual,
Persoana fizică, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Persoana fizică vizată este fostul selecţioner Victor Piţurcă.
Marţi, acesta a fost eliberat, pentru că s-a considerat că reţinerea nu mai era necesară. La trei ore după eliberare, Piţurcă a fost rechemat, pentru noi audieri şi confruntarea cu fiul său, Alexandru Piţurcă, care în prezent este şi el reţinut de DNA.
În ordonanţa de reţinere, se arată că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, ”suspectul Ţuţu Gabriel, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică (ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie)”.
”Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate mai sus, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat procurorii DNA, într-un comunicat.
Potrivit acestora, într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.
”În schimbul acestor „servicii” suspectul Ţuţu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a mai transmis DNA, conform News.ro.
Instituţia precizează că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.