Quella Vecchia Locanda, “Il Tempo Della Gioia” (dinamita muzicală, GISP)

Share

Quella Vecchia locanda este o alta mare formatie din grupul de trupe italiene de symphonic progressive, pe care eu le categorisesc in seria Great Italian Symphonic Progressive (GISP). Aceeasi abordare simfonica a rock-ului, de parca ai de-a face cu muzica de film.

Au scos doua albume minunate, unul omonim numelui trupei, iar celalalt îl prezentăm aici. Piesa cu numele eponim este cea mai complexa si profunda de pe album. Va las sa degustati frumusetile muzicale ale acestei trupe.

As vrea sa explic insa si altfel aceasta explozie de muzica foarte buna, care este o sinteza de clasic si modern, la aceste formatii italiene.

Cam acelasi mod de abordare artistica, dar pe alte planuri, se intalneste la acest neam zbuciumat, de prin anii ’30 si pana in prezent, dincolo de mizeriile comerciale pe care le vedem noi, in diferite arte.

Inainte ca Andre Breton sa publice in Franta “Manifestul suprarealismului”, futuristii italieni cereau bombardarea academiilor si inundarea muzeelor.

O data cu aparitia acestei muzici senzationale, in Italia aparea o pleiada intreaga de mari regizori, ca Vittorio de Sica, Dino Risi, Pier Paolo Pasolini, Federico Fellini (foto 1), Bernardo Bertolucci, Paolo si Vittorio Taviani, Franco Zefirelli sau Michelangelo Antonioni.

Tot in Italia exploda o generatie extraordinara de scriitori, ca Alberto Moravia, Mario Soldati, Salvatore Quasimodo (foto), Leonardo Sciascia, Umberto Eco, Edoardo Sanguinetti, Hugo Pratt sau Giorgio Bassani.

Aceste medii culturale comunicau intre ele si faptul se vede clar in felul in care evolueaza filoanele creatoare din diferite arte italiene.

Eu cred ca astfel trebuie inteleasa extraordinara muzica progresiva italiana, nu pur si simplu ca un fenomen muzical, ci ca unul mai amplu, cultural.

Share