Michael Jackson a fost un copil teribil, care a ramas toata viata lui un copil, oricat de mult a crescut. A tot crescut, pana pe la varsta de 50 de ani, dar a ramas tot copilul acesta cu voce subtire, si totusi cu surprinzator de multe frecvente grave in gat pentru varsta sa.
Stiti cum spunea Mihai Eminescu?
„Ce e viata omului?”
Ce este deci viata omului? Acest om s-a nascut cu un talent teribil, ardent, pe care il vedem manifestandu-se, de exemplu, in acest clip, masterizat astfel incat sa se auda doar vocile, puritatea si perfectiunea lor. A fost chinuit de un tata dobitoc, care l-a batut.
Macar Nicolo Paganini a avut un tata care de asemenea l-a chinuit in grozitor, lovindu-l peste degete cand gresea la vioara, dar care nu i-a supravietuit, ci s-a stins repede, mult inaintea marelui violonist, de tuberculoza.
Joe Jackson e bine-mersi, are 80 de ani si i-a supravietuit fiului sau fara probleme. Si, dupa cate am impresia, fara sa sufere pentru fiul sau. Care a fost un geniu. Asemeni lui Nicolo Paganini. Omorat de Inchizitie, care i-a plasat pe faringe o portie sanatoasa de treponema pallidum, ori, mai pe romaneste, sifilis, pentru pacatul de a fi fost carbonar.
Joe Jackson si-a conditionat fiul pentru a-si administra siesi o treponema pallidum, coctail de hormoni feminini, zoloft, droguri, operatii estetice, masti peste fata sa de negru, pe care si-o ura, incercand sa fie ce nu era. Asta l-a ucis.
L-am numit odata, ironic, pentru ca nu simpatizez perioada sa comerciala post-„Thriller”, Jichael Mackson. Aceasta nu inseamna ca nu i-am admirat talentul si muzica pe care a facut-o, pana cand industria show-business-ului i-a dictat ce ingeri sa-i cante si ce ingeri nu.
Odihneste-te in pace, Michael Jackson. Fie sa-ti cante acum ingerii.