Helen Sjöholm, “Du måste finnas” (Kristina från Duvemala)

Share

Ascultati bantuitoarea tema “Du måste finnas / You Have To Be There”, interpretata de solista suedeza Helen Sjöholm (care canta cu Benny Andersson’s Orkester), din music-hall-ul capodopera scris de compozitorii Benny Andersson si Bjorn Ulvaeus, “Kristina från Duvemala”, care face de cativa ani furori prin Occident.

De la lansarea sa, povestea transformata in music-hall a unei familii de suedezi care emigreaza in Statele Unite din Duvemala, Suedia, a tragediilor si a bucuriilor cunoscute de acesti oameni in decursul anilor, a reusit sa sparga box-office-urile lumii show-biz-ului.

Nu, nu este primul music-hall tragic din istoria acestui gen, consacrat pe Broadway. Primul a fost, dupa stiinta mea, “All That Jazz”, care, la fel, a facut cariera tot pe Broadway. In culmea consacrarii newyorkeze, regizorul show-ului, Bob Fose, l-a transformat in film, devenind, si ca film, primul music-hall tragic din istoria filmului.

Ei bine, daca Fose are meritul ca a fost primul din lume, Andersson / Ulvaeus au azi meritul ca efectiv au despicat Broadway-ul in doua cu fantasticul lor music-hall tragic, care a fost jucat foarte multa vreme numai in Suedia, numai in limba suedeza.

FOTO: YouTube

Am preferat sa postez versiunea in limba suedeza a ariei solistice “Du måste finnas”, pentru ca in aceasta interpretare Helen Sjöholm este mai dura si interpreteaza mai violent, punand tuse mai groase, care o fac si sa se strambe, in timp ce versiunea in limba engleza iti ofera posibilitatea sa intelegi profunzimea mesajului transmis de Andersson / Ulvaeus, dar interpretarea este mai potolita si transmite artistic si tragic mai putin.

vezi versurile ariei, in versiunea in limba engleza

Vreau sa fiu foarte clar inteles la ce anume ma refer, cand scriu despre despicarea in doua a Broadway-ului de catre “Kristina från Duvemala”. Acest music-hall ofera cateva arii absolut incantatoare, capodopere ale genului, dintre care probabil ca “Du måste finnas / You Have To Be There” are cel mai mare impact asupra ascultatorului, si mai mare asupra celui care se afla in sala de concerte si cel mai mare asupra interpretului.

Va rog sa urmariti cu atentie ce se intampla cu corista din stanga, din spatele Helenei Sjöholm. Este efectiv devastata de puterea temei si de mesajul transmis de solista. Va rog sa realizati ce se intampla cu solista insasi, pentru ca ea nu are voie sa se lase dominata de tema pe care o interpreteaza, ci trebuie sa se controleze si sa mai si interpreteze.

Ei, si aici incep problemele. O solutie ar fi sa interpretezi ca Julie Andrews in “Sunetul Muzicii”, adica stralucitor, superficial, ca pe Broadway-ul interbelic. Astfel toata lumea va fi multumita si nu iti vei provoca singur momente de catharsis in timpul interpretarii.

O alta solutie ar fi sa te lupti cu tema, sa o domini si sa o interpretezi cat mai sus in feeling-ul artistic, astfel incat insa sa nu te inece lacrimile si sa nu ti se puna un nod in gat, ca atunci ai clacat si nu mai esti artist. In asemenea conditii, sigur ca iti apar pe fata riduri ca niste rani.

Este extrem de dificil, mai ales ca mai ai de luptat si cu alte dificultati. De exemplu, nu este usor sa canti in fata unei sali pline, stand pe o scena complet goala, in lumina rece, cu o orchestra simfonica in spatele tau si un dirijor care te analizeaza la sange, ca psihiatrul pacientul intr-o sedinta de retroversiune.

A, si in aceste conditii ce poti altceva sa faci decat sa porti respect unei soliste ca Helen Sjöholm si a unor compozitori ca Benny Andersson si Bjorn Ulvaeus?

Share