home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei: Baronii PDL si miliardele lor

Revista presei: Baronii PDL si miliardele lor

Share

Curentul: Baronii PD-L şi miliardele lor nedeclarate. “Declaraţiile de avere au fost întotdeauna coşmarul politicienilor neamului, indiferent de formaţiunea din care provin. Acesta este şi cazul vicepreşedintelui PD-L Vaslui, Corneliu Mihalache, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, care a uitat să treacă în declaraţia de avere majorarea de capital făcută de către domnia sa la firma la care este unic acţionar, SC Motor Grup SRL.”

FOTO: Photobucket

Evenimentul zilei: Pe Geoană îl bate Vîntu în PSD. “Enervaţi de reluarea “episodului de tristă amintire” al vizitei acasă la SOV, PSD-iştii vor să-l scuture bine pe Mircea Geoană, ameninţând chiar cu suspendarea acestuia din partid.”

Gandul: Cum îşi aminteşte Mihaela Geoană „episodul Vântu” de la dezbaterea finală: „Ponta i-a cerut lui Mircea să mintă, iar eu trebuia să-i susţin minciuna, încuviinţând din cap”. “Confesiunea video a lui Mircea Geoană despre vizita la Sorin Ovidiu Vântu a stârnit un nou război între fostul preşedinte al PSD şi succesorul său, Victor Ponta. Geoană spune că Ponta l-a pus să mintă. Ponta spune că Geoană minte. Mihaela Geoană şi Cozmin Guşă spun că Ponta minte”

Adevarul: Fiul unui fost ministru, acuzat de tentativă de omor, tâlhărie şi tulburarea ordinii publice. “Răzvan Plăcintă (20 de ani) a dat cu maşina peste un bucureştean pentru că l-a împiedicat să-şi lovească prietena. El a fost prins de un alt trecător care a făcut uz de armă.”

Curierul national: Disperaţi să plece din ţară. “Jumătate dintre cei care aplică pentru un job „afară“ caută „orice loc de muncă, în orice domeniu, în orice ţară“. Restul, de regulă, caută în domeniul medical-sanitar, în turism şi în agricultură. Marea Britanie, Italia şi Germania – ţările cele mai solicitate pentru angajări”

Financiarul: Unirea Shopping Center si Astra Asigurari sunt in executare silita. “Actiunile Unirea Shopping Center (SCDM) si Asi­gu­ra­re-Reasigurare Astra (ATRA) au fost ieri sus­pen­date de la tranzactionare in urma solicitarii acti­onarului majoritar – The Nova Group Invest­ments Romania, din cauza unui dosar de executare silita in care sunt implicate aceste pachete.”

Ziarul financiar: Proprietarul Unirea, executat silit de către AVAS. “Instanţa a blocat acţiunile companiilor Astra Asigurări (ATRA) şi Unirea Shopping Center (SCDM), controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, prin in­termediul firmei The Nova Group Investments, în cadrul unui dosar de executare silită, potrivit rapor­tă­rilor trans­mise de cele două companii Bursei de Valori Bucureşti.”

Puterea: Începe „apocalipsa” pentru autorităţi sau pentru Assange? Fondatorul WikiLeaks rămâne în custodia poliţiei. ““În cursa dintre adevăr şi secrete, pare inevitabil că adevărul va câştiga mereu”, scrie Julian Assange într-un editorial publicat în The Australian, înainte de arestarea sa. Fondatorul WikiLeaks a fost arestat, şi-a refuzat eliberarea pe cauţiune şi va rămâne în arest preventiv până pe 14 decembrie. Purtătorul de cuvânt al site-ului specializat în dezvăluiri secrete a asigurat că WikiLeaks îşi va continua activitatea normal. Secretarul american al apărării Robert Gates a salutat arestarea lui Assange.”

Romania libera: Assange arestat, WikiLeaks continuă dezvăluirile. “• Planurile NATO destinate să protejeze cele trei state baltice (Estonia, Lituania, Letonia) de ameninţările venind din Rusia.• Gigantul american al microprocesoarelor, Intel, a făcut presiuni asupra Rusiei, ameninţând cu delocalizarea dacă nu modifică legile privind importul de material criptografic.• Preşedintele nicaraguan, Daniel Ortega, şi sandiniştii primeau regulat fonduri de la traficanţii internaţionali de droguri pentru a finanţa campaniile electorale ale FSLN (Frontul sandinist de eliberare naţională, la putere).”

Share