Cornel Dinu nu mai are certificat de revoluţionar

Share

Fostul mare fotbalist de la Dinamo Bucureşti, Cornel Dinu, a rămas fără certificatul de revoluţionar cu rol determinant.

Lui Dinu, certificatul i-a fost retras de către forul competent cu emiterea acestor acte. Cornel Dinu era antrenorul FC Olt Scorniceşti, în decembrie 1989.

Ulterior, a fost ridicat la gradul de general, pentru funcţiile deţinute în cadrul fostei miliţii comuniste.

Decizia a fost luată de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSR), printr-un decret emis pe 31 mai 2022, scrie ziarul Adevărul.

Actul trebuie confirmat de către Curtea de Apel Bucureşti. Până la sentinţa definitivă, Cornel Dinu va putea încasa lunar o indemnizaţie de 2.000 de lei, va avea transport gratuit şi scutire de la plata anumitor dări către statul român.

Share