Codruţa Kovesi: “Suntem orice altceva decât un ‘tigru fără colţi!”

Share

Este primul avertisment pe care îl dă Laura Codruţa Kovesi corupţilor din toată Uniunea Europeană.

Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Uniunii Europene, a acordat un amplu interviu inițiativei civice germane „Fețe ale Democrației”, vorbind despre cum vede rolul Parchetului European pe care îl conduce și combaterea corupției la nivelul blocului comunitar, informează HotNews.

Ea spune că nu există țări curate și că infracțiunile financiare sunt subraportate, subestimate, adesea chiar tolerate, în beneficiul rețelelor infracționale organizate, care aspiră să submineze și să înlocuiască autoritățile legitime.

Parchetul European și-a început activitatea pe 1 iunie, fiind însărcinat cu combaterea fraudelor cu fonduri europene și a altor infracțiuni financiare din statele membre participante la proiect.

Cât de importante sunt valorile democrației și democratice pentru dumneavoastră personal?
Am crescut într-un regim comunist și încă am amintiri foarte vii despre cum a fost viața pe atunci. Iar apoi am fost norocoasă să fac parte din procesul lung de transformare a României într-o societate democratică, accederea României la Uniunea Europeană fiind unul dintre punctele culminante ale acesteia.

De aceea pentru mine democrația nu este o definiție abstractă pe care să o fi învățat în școală, alături de un set de valori pe care este fondată. Este un praxis, un angajament. Am experiență personală cu cât de fragilă și prețioasă este această modalitate de organizare a societății umane, cât de mult trebuie să muncim pentru a o păstra.

Așadar răspunsul pentru întrebarea dv. este: pentru mine democrație este fundamentală, la fel ca aerul pe care îl respir.

Parchetul European este primul parchet supranațional din lume. Când ați preluat funcția ați vorbit de un „moment istoric”. De ce are Europa nevoie de propriul parchet și cum vor beneficia cetățenii ei de pe urma acestuia?
Un organism al Uniunii Europene va investiga, pune sub acuzare și va aduce în fața instanței infracțiuni, pentru prima dată. Nu există precedent pentru asta. Doar Parchetul European poate ancheta fraude comise împotriva bugetului UE, după 1 iunie, în cele 22 de state membre participante.

Înființarea Parchetului European are numeroase implicații ample. De exemplu, nu am nici o îndoială că va declanșa armonizări suplimentare în domeniul dreptului penal care este la baza suveranității naționale.

Din perspectiva cetățeanului Parchetul European este un răspuns concret față de o veche nemulțumire: prin deschiderea granițelor am permis nu doar oamenilor și companiilor să prospere ci am permis de asemenea din păcate și organizațiilor infracționale să își dezvolte operațiunile și să crească.

Parchetul European este prima ajustare de care avem nevoie în această privință. Vrem să facem Parchetul European un centru de excelență în ceea ce privește confiscarea bunurilor obținute ilicit. Sunt convinsă că Parchetul European va schimba paradigma în ceea ce privește fraudele transfrontaliere cu TVA.

În afară de contribuția sa la creșterea sentimentului general de siguranță, Parchetul European este primul instrument cu adevărat ascuțit menit să apere domnia legii în UE. Prin aplicarea principiului foarte simplu de egalitate în fața legii, Parchetul European va juca un rol crucial în consolidarea încrederii cetățenilor europeni în Uniune.

Share