home SPORT Chile, Costa Rica şi sfârşitul fotbalului tiki-taka

Chile, Costa Rica şi sfârşitul fotbalului tiki-taka

Share

Vestea bună este că timpul echipelor de genul (vechii) Sqadra Azzura, care ascundea mingea-n gazon timp de 90 de minute şi o scotea de două ori în poarta adversă, în rest făcând antijoc, a trecut.

Vestea proastă este că aceste noi echipe, apărute în aparenţă din nimic, care se reped întreg meciul asupra adversarului în haită organizată sistematic, au ca principală preocupare distrugerea sistematică a jocului adversarului.

Eduardo Vargas, chilianul care a speriat Spania.
Eduardo Vargas, chilianul care a speriat Spania.

Aşa că adio circulaţie a balonului, adio temporizare, adio conducători de joc. Cel puţin pentru o vreme, până va apărea geniul capabil să coordoneze într-o asemenea viteză de joc şi cu un asemenea angajament total tot meciul.

Chile şi Costa Rica sunt în primul rând nişte echipe reactive. Bine, că la chilieni vedem nişte jucători precum acest extraordinar Eduardo Vargas, aceasta e o altă poveste, dar strategia antrenorului e ca echipa sa să reacţioneze, să rupă jocul adversarului şi să înscrie, iar acesta este lucrul cel mai important. Dacă la el se adaugă valoarea exponenţială a jucătorilor, aceasta e cireaşa de pe tort.

Olanda lui Luis Van Gaal este o echipă din aceeaşi categorie. Reactivă. Geniul acestui mare antrenor este că a înţeles trendul şi s-a adaptat, selectând nişte cai tineri care efectivamente năucesc adversarul cu ritmul nebunesc în care se reped asupra sa.

Selecţionata (mai modestă) a Statelor Unite e din aceeaşi categorie. Şi acum patru ani, şi acum, i-am văzut pe americani făcând acelaşi lucru. Trei faze de gol tot meciul, două goluri. În rest, predatori călare pe adversar tot timpul.

Aceste echipe au readus în prim-planul fotbalului presingul în haită pe tot terenul. Teoretic, orice jucător poate ajunge în situaţie de gol. Practic, încă nu. Încă.

Nu trebuie însă să ne iluzionăm că s-au născut nişte noi mari reprezentative. Probabil că predatorul cel mai eficient dintre aceste selecţionate poate câştiga această cupă mondială.

Dar după competiţie “cercetătorii” din academiile de fotbal occidentale, de tipul celei de la Claire Fontaine sau Coverciano, vor analiza ce s-a întâmplat la rece, cu lupa, iar din toamnă vom vedea rezultatele în fotbalul vest-european, unde noi jucători, selecţionaţi după noile calităţi necesare, fizice, moral-volitive şi sportive, vor pune în practică sistematic noua tactică.

Unde suntem noi, românii, în aceste calcule? Nicăieri. Victor Piţurcă trăieşte o dulce visare, retrăgându-se pe teren propriu, la 0-0, în repriza a doua, să se apere cu dosul în poartă în faţa unor echipe mici, pe care altă dată le făceam praf.

Voi mai face o simplă paralelă: fotbalul viitorului va deveni un fel de handbal masculin cu echipe de 11 gladiatori, ce se vor arunca unii asupra altora ca nişte fiare.

După principiul “more football, less spectacle”…

Share