BOR, despre Teodosie: „Este un sacrilegiu să-l compari pe Hristos cu un vaccin!”

Share

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a cam ajuns la limita suportabilităţii cu IPS Teodosie, zis “Şpagoveanu” în cercurile pesediste.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, are o primă reacție dură, la adresa IPS Teodosie, fără a-l nominaliza însă.

„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivaccinişti, din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin, pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat”, a declarat Bănescu.

Bănescu a subliniat că astfel de declarații i-au demobilizat pe credincioși să se vaccineze. Bănescu spune că oamenii ar trebui să se informeze de la medici atunci când vine vorba de sănătatea lor și că nu există un conflict între știință și credință.

„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivaccinişti, din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie.

Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin.

Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu. Pentru că a-l compara pe Cristos cu un vaccin este ceva sacrileg.

Este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia, tu, ca înțelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice și că nu ai nevoie de nimic altceva”, a spus Bănescu.

„Se confundă planurile cu un preț nefiresc și dureros. Mi se pare că un astfel de mesaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși, a fracturat un dialog firesc, fie el și mental, între oamenii credincioși și oamenii dintr-o sferă științifică. Acest conflict este fals. Nu există conflict real între credință și știință”, a adăugat el.

Bănescu a precizat că s-a vaccinat, la fel cum au făcut-o mulți oameni credincioși.

Share