home CULTURA Arheologii scot la lumină cea mai veche biserică din Alba Iulia, una bizantină, de secol X

Arheologii scot la lumină cea mai veche biserică din Alba Iulia, una bizantină, de secol X

Share
Zilele trecute, o echipă de arheologi, condusă de d-na Daniela Marcu Istrate, a făcut o descoperire care ar putea da concreteţe de fapt istoric unei legende. În faţa catedralei romano-catolice din Alba Iulia, la numai 24 de metri distanţă, arhelogii au găsit absida unei biserici de secol X, după toate aparenţele bizantină.
Lungimea absidei, de 6 metri, arată că nu este vorba despre o biserică mică. În vecinătatea acesteui lăcaş de cult se găsesc 40 de morminte bizantine, care ar putea fi din aceeaşi perioadă. Săpăturile arheologice au fost prilejuite de intenţia bisericii catolice de a amenaja acolo o parcare.
“Dacă aprecierile noastre iniţiale, făcute pe baza unor prime descoperiri, se confirmă, înseamnă că scoatem la lumină cea mai veche biserică din Alba Iulia, posibil chiar catedrala bizantină în care se presupune că a slujit primul episcop al Ungariei, Ierotei”
, mi-a spus d-na Daniela Marcu Istrate.
Potrivit mai multor surse istorice, Sfântul Ierarh Ierotei (canonizat în anul 2000) ar fi fost adus la Alba Iulia de la Constantinopol, în jurul anului 950, de către voievodul maghiarilor din regiune, şi i-ar fi trecut pe mulţi unguri la creştinism… citeste tot pe Blogul lui Claudiu Tarziu
Citeşte şi
Părintele Necula despre ortodoxia rusă: Mulţumesc, niet!

Părintele Necula este un fel de star rock al ortodoxiei româneşti. Ceea ce dăm mai Read more

Sorina Matei: „Dezgustătoare naţie, blestemi ziua în care te-ai născut pe acest pământ!”

Sorina Matei, realizatoare la B1 TV, publică pe site-ul ei un lung text, plin de Read more

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei, apostrofat la Constanţa, de un tătar din Dobrogea

Evenimentul la care a fost prezent ambasadorul Rusiei a fost organizat de o Universitate particulară Read more

SUA au numit un reprezentant special pe România şi Bulgaria pentru combaterea corupţiei

SUA au desemnat pentru România și Bulgaria un reprezentant special care va acorda asistență în Read more

Rareş Bogdan despre pericolul teribil care paşte România

Rareș Bogdan face un rechizitoriu virulent evenimentelor petrecute în cazul crimelor din Caracal, vorbind despre Read more

Rovana Plumb despre România: “Ţara lui Liviu Dragnea”

Demența a cuprins PSD. Rovana Plumb a vorbit despre România, „ţara lui Liviu Dragnea!”. Declaraţia Read more

Acum v-aţi lămurit, din punctul de vedere al Moscovei, care e rostul sezonului european al României la Consiliul UE?

Acum v-aţi lămurit, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, care e rostul sezonului european Read more

Jobbik pune făţiş problema destrămării teritoriale a României

Partidul extremist maghiar Jobbik declară 2020 an comemorativ, la 100 de ani de la Trianon: Read more

Ambasada SUA, descriere exactă a situaţiei presei din România

Un document realizat de Ambasada SUA la București în anul 2016 descrie orientarea, calitatea și Read more

Le Figaro: Bolnavul Europei nu e Polonia sau Ungaria, e România

”Bolnavul Europei nu e Polonia, nici Ungaria, ci România”, scrie profesorul român Alexandru Călinescu într-un Read more

Share