Liderul USL Metrou, Ion Rădoi, dă semne tot mai clare de disperare, după ce a început demolarea spaţiilor comerciale ilegale, şi scapă hăţurile.
Șeful sindicatului de la Metrorex, Ion Rădoi, susține că se află în posesia unei înregistrări a unei convorbiri între doi consilieri au lui Cătălin Drulă, în care aceștia ar pune la cale un atentat la viața sa.
„Am avut și noi acțiuni sindicale, nimeni nu s-a dus să dea cu ranga în cap cuiva, să distrugă, să facă asemena acte huliganice. Am fost făcut mafiot, toți salariații. Nu se poate să acționezi în halul ăsta, este un proces pe rol.
(…) Cei de pe lângă acest ministru Drulă, acoliții lui de pe acolo, m-au amenințat și cu moartea. Avem scris pe telefon, a spus ‘Domne, cum scăpăm de acest Rădoi?’. Și unul dintre ei răspunde: ‘Un accident și gata, s-a dus’. Are doi asistenți, le știm și numele, și profilul și tot”, a declarat Rădoi, într-un interviu acordat Adrianei Bahmuțeanu.
Rădoi a promis că va face publică această înregistrare: „Nu știu cum de nu a ajuns publică până acum. Se vede negru pe alb, o avem înregistrată”. „Am făcut plângere penală, este un dosar pe rol. Vor mai fi și alte procese, nu poți să ne faci în fel și chip, mafiot”, a mai susținut Rădoi.
Rădoi s-a declarat convins că îl va schimba din funcție și pe Cătălin Drulă. „Eu sunt sigur că urmează al 28-lea ministru. El este cu numărul 27. Va veni un ministru cu care să mă înțeleg mai bine”, a arătat Rădoi.
