VIDEO Călin Georgescu (AUR), omul Rusiei, susţine că face baie la -6 grade

Share

Călin Georgescu susţine că se află în apă, la -6 grade, într-un lac. Din gură nu-i iese abur şi e inexplicabil cum vorbeşte ca-n studio, fără o lavalieră.

Pe de altă parte, comportamentul său seamănă cu cel al lui Aleksandr Lukaşenko, care îi îndemna pe belaruşi să se păzească de Covid, cu saună şi votcă.

Mai seamănă domnul respectiv cu Putin, care are astfel de obiceiuri, ce au fost preluate de Lukaşenko şi acum de micuţul Georgescu, din România.

“Imunitatea mea ţine de suveranitatea fiinţei mele”, spune împricinatul. Adică, dacă faci vaccin, ca să te imunizezi, nu mai eşti suveran? Ciudat.

“Călin Georgescu a filmat un clip, în care își prezintă concepția mistico-populistă. Premierul propus de AUR, aflat în Austria, vorbește din munți, în timp ce face baie în plină iarnă”, spune Newsweek. Nu este clar nici din ce munţi vorbeşte, nici în care lac se scaldă.

Rămâne un mister cum de nu se vede nici un fel de gheaţă la mal, pentru că la -6 grade cam aşa arată apa unui lac. În cel mai bun caz. Poate nu e apă, e un lac de votcă.

Începe cu „Totul în jur este Dumnezeu/ Dumnezeu este totul”. Iar „Calea omului este către Sine, unde îl găsește pe Dumnezeu… Tot ce trebuie să faci e prin El, nu pentru El”.

Asta este o consideraţie destul de dubioasă. Cum adică, “tot ce trebuie să faci e prin El, nu pentru El”? Adică să-l foloseşti pe Dumnezeu. Numai a creştinism nu sună, ci mai curând a erezie mistică.

După introducerea pe înțelesul tuturor, Georgescu o ia pe calea populismului: „Sunt mulți deznădăjduiți, mulți căzuți la pământ…”, dar, iată, se întrevede și o speranță dacă admitem că „este o pandemie a fricii și a prostiei, dar peste ea este pandemia ipocriziei și manipulării”… „aveți credință că va fi bine”.

Inexplicabil este de ce la început, înainte să intre în apa lacului, e încotoşmănat şi are la gât fular. Normal ar fi fost să stea pe malul lacului la bustul gol, nu?

Apoi, Georgescu vrea să trăim noi, și el, un șoc. Afară e iarnă, minus 6 grade și el intră într-un „lac splendid”, unde înoată, pentru „că nu îmi este frig, pentru că tot ceea ce fac fac prin Dumnezeu și comunic cu el prin inima mea. Nu am nevoie de Internet. Nu simt frigul, simt puterea”.

Aici iar este o afirmaţie dubioasă. Cum adică “nu am nevoie de Internet”? Ceilalţi credincioşi comunică cu Domnul folosindu-se de Internet?

Georgescu: „am încredere în sistemul meu imunitar… pentru că am încredere în creatorul lui, în Dumnezeu. Imunitatea mea ține de suveranitatea ființei mele.. Imunitatea se antrenează doar în natură”, încheie Georgescu.

Iar e ciudat. Cum adică “imunitatea mea se antrenează doar în natură”? Imunitatea se antrenează? Ce înseamnă “natură”? Să înoţi ca tembelul prin apa îngheţată? Trebuie să fii lipsit de o minimă cultură fizică pentru a marşa la astfel de vrăjeli de doi lei.

La 2-3 grade cu plus, în nici un caz nu vorbeşti ca şi cum te-ai afla într-o incintă antifonată de înregistrări, cu atmosferă controlată, ci gâfâi, scoţi abur pe nas şi gură şi în nici un caz nu stai pe loc. Iar la -6 grade poţi face atac de cord rapid şi, dacă stai prea mult, chiar dacă îţi mai bate inima, mori de hipotermie, dacă nu de altele.

Share