USR a sesizat-o pe Kovesi, asupra Scandalului BMW-urilor

Share

Europarlamentarul USR / Renew Europe Alin Mituţă a anunțat că a sesizat Parchetul European, cu privire la achiziţia BMW-urilor, de către Poliţia Română.

”Am sesizat Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, cu privire la achiziţia celor 600 de automobile de lux, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Aşa cum a fost descris deja în spaţiul public, licitaţia prin care au fost achiziţionate aceste maşini ridică suspiciuni serioase, caietul de sarcini fiind precis proiectat în aşa fel încât un singur producător auto să se califice”, a scris Alin Mituţă, pe Facebook.

Potrivit acestuia, din moment ce suma totală dedicată achiziţiei include şi o cofinanţare de aproximativ 10 milioane de euro, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, cade în competenţa Procurorului European să investigheze acest caz.

Share