Medicii AUR lansează teorii ale conspiraţiei aiuritoare, despre o aşa-zisă pandemie continuă, care s-ar dori.
Evident, se ventilează aceleaşi tâmpenii fără substrat. Este o resuscitare a conspirativitei pandemice. Rusia e disperată la gratii, propaganda – în floare.
Membrii organizaţiei Reţeaua de Solidaritate, care reuneşte profesionişti din mai multe domenii din diaspora şi din ţară, inclusiv din cel medical, cer Colegiului Medicilor din România să ia o poziţie oficială fermă şi să dispună măsuri, pentru a preveni transmiterea informaţiilor false.
La Parlamentul României, a fost organizată de către AUR o conferinţă, în care mai mulţi medici, ale căror nume au devenit cunoscute, în perioada pandemiei de COVID, au exprimat puncte de vedere împotriva vaccinurilor şi a măsurilor luate pentru gestionarea pandemiei.
Una dintre afirmaţiile făcute în cadrul conferinţei a fost aceea că „se vrea să existe o pandemie continuă, vedem câte tulpini merg din acest SARS-CoV-2, până se va transforma în sclavi toată populaţia planetei”.
Reţeaua de Solidaritate, organizaţie care reuneşte profesionişti din România şi din diaspora şi care „conectează experţi români din domeniul medical, social şi alte domenii conexe”, cere Colegiului Medicilor din România să ia atitudine, după ce medicii negaţionişti a relansat afirmaţii, potrivit cărora pandemia de COVID ar urmări o destructurare a omului şi ar avea legătură cu tehnologia 5G.
„Această conferinţă, la care au participat medici ce au promovat activ informaţii false despre COVID-19 şi tratamentul acestuia în timpul pandemiei, discreditează profesia medicală şi ameninţă sănătatea publică.
Sunteţi reprezentant oficial al comunităţii medicale şi este imperativ pentru Colegiul Medicilor din România să ia o poziţie oficială fermă împotriva acestui tip de acţiuni. Vă solicităm o reacţie chiar cu privire la acest eveniment ce s-a desfăşurat la finalul săptămânii.
Promovarea informaţiilor false despre vaccinuri şi tratamente nu doar că subminează încrederea în profesia medicală, dar poate avea consecinţe grave pe termen lung, în contextul unor potenţiale crize sanitare viitoare.
Lipsa unei reacţii ferme în faţa unor astfel de manifestări publice reprezintă o anulare a misiunii asumate de Colegiul Medicilor de a asigura respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică.
Colegiul are o responsabilitate statutară de a se asigura că membrii săi sunt supuşi unor standarde etice înalte şi că nu răspândesc informaţii dăunătoare şi înşelătoare publicului”, se arată în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, şi semnată în numele Reţelei de Solidaritate de medicul pneumolog Tudor Toma, informează Ziare.com.