ŞOVăiala CTP (Bursa)

Share

Manipularea ordinară din mass-media, dezvăluită prin publicarea stenogramelor care consemnează convorbirile lui Sorin Ovidiu Vîntu cu angajaţii săi din trustul de presă “Realitatea”, i-a prilejuit lui Cristian Popescu să-şi mai răspândească încă o dată confuziile deontologice.

CTP – fecioara cu apucături de curvă a presei româneşti (Curentul)

Iată ce a publicat ieri, în ziarul “Gândul”:

“Asta le transmite Vântu şefilor din trustul său: acest trust este o unealtă în mâna mea, care poate fi o armă sau puf de păpădie în bătălia politică după cum doresc eu. Voi sau executaţi, sau demisionaţi. Nici unul nu îi spune că “aiasta nu se poate”, că s-o putea într-o fabrică de încălţăminte, dar în ziaristică, nu.”

FOTO: BadPolitics – Biografia neromantata a lui Cristian Tudor Popescu

Chestia asta cu fabrica de încălţăminte Cristian Popescu o ţine minte de acum şase ani, când (la 4 octombrie 2004), mi-am început articolul din “BURSA” în felul următor:

Vreau să ghiciţi ce profesie are cel care a ţinut următorul discurs:

«”Că linia politică o fac redactorii de la Evenimentul zilei este, după părerea mea, o reminiscenţă comunistă. În nici o fabrică liniile tehnologice şi politica de producţie a fabricii nu le hotărăsc muncitorii, din câte ştiu eu! Dacă renunţăm la modelul comunist, o hotărăşte patronatul împreună cu marketingul şi cine mai e pe acolo. Deci dacă acceptăm asta la fabrici, de ce nu acceptăm asta la un ziar?»

În mod normal, veţi spune că un astfel de discurs aparţine unui cizmar.
Surpriză: da, este un ziarist!
El se numeşte Cristian Tudor Popescu şi şi-a împărtăşit aceste opinii deunăzi, la un talk-show televizat.

După cum observaţi, opinia de astăzi şi cea de acum şase ani diferă remarcabil. Cristian Popescu, din anul 2010, îi spune lui Cristian Popescu din 2004 că “aiasta nu se poate”.

Popescu susţinea, cu şase ani în urmă, acelaşi lucru cu Vîntu. Pe atunci, era preşedintele Clubului Român de Presă. Atât Popescu cât şi Clubul habar n-au ce-i aia “politică editorială”.

Iată cum este definită această noţiune, în actele CRP (“RECOMANDARE PRIVIND AUTO-REGLEMENTAREA RELAŢIILOR PRO-FE-SIO-NALE DINTRE PATRONII DIN MASS-MEDIA, EDITORI ŞI JURNALIŞTI” , la care face trimitere şi el, în articolul său de ieri, dar şi Indira Crasnea, actualul preşedinte al CRP, în Comunicatul pe care îl reproducem mai încolo):

Politica Editorială – ansamblul normelor specifice care reglementează raporturile dintre patron, management, editori şi jurnalişti în cadrul unei societăţi de mass-media, cu privire la conţinutul produselor de mass-media.

Am auzit că Popescu ar fi, de fapt, inginer. Într-o măsură, asta explică. Pentru cultura generală, precizez că “normă” este sinonim cu “regulă”, în timp ce definiţia simplificată a “politicii” o identifică drept “scopuri şi mijloace de îndeplinire”.

Dacă nu deţii noţiunea de “politică”, atunci nu cunoşti nici ce înseamnă “politica editorială”. O confunzi cu ceea ce “hotărăşte patronatul împreună cu marketingul”, aşa cum credea şi încă mai crede Popescu.

Delimitarea sa de Vîntu e părelnică. De altfel, Popescu crede că nu-i ilegal ce face Vîntu:

Ce citim în aceste stenograme nu reprezintă ilegalităţi. Sunt doar imaginea unui despot de presă primitiv, al nivelului jos de civilizaţie profesională din presa românească.”

Se înşală.

Sau crede că respectarea Constituţiei ar fi opţională.

Sursa: Bursa

Share