Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost testată pozitiv la US Open 2022.
La Grand Slamul de la Flushing Meadows, sportiva noastră a fost eliminată în turul întâi.
Informația suspendării Simonei Halep a fost prezentată inițial de reputatul jurnalist american Ben Rothenberg, specializat pe tenis.
BREAKING:
Former #1 Simona Halep provisionally suspended by the International Tennis Integrity Agency for a positive test at this year's US Open.
Halep had previously announced she was ending her season. pic.twitter.com/BZND8VzyYf
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) October 21, 2022
La doar câteva minute distanță, Simona Halep a reacționat pe contul personal de Facebook, acolo unde a confirmat informația jurnalistului american.
„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.
De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile în care am fost educată.
Mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală.
Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani” – Simona Halep.
