home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. FMI: Mai răruţ cu 4 € înapoi la cărăuşi!

Revista presei. FMI: Mai răruţ cu 4 € înapoi la cărăuşi!

Share

Fuel pumpFMI spulberă promisiunile electorale făcute de Ponta. Adio facilități pentru transportatori și reducerea CAS în 2014! “Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanți introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri “cu impact puternic”, astfel încât să nu pună în pericol ținta de deficit bugetar asumată de Guvern, a declarat șeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter” “” (Curentul)

Băsescu: Guvernarea Ponta, catastrofală! “Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că guvernarea Ponta este catastrofală, pentru că a introdus acciza suplimentară la carburant şi 35 de noi taxe, el precizând că dacă preşedintele PSD şi-ar depune mandatul de premier, nu l-ar mai desemna încă o dată pentru această funcţie” (Cronica română)

Cod roşu de campanie. Judeţele afectate de ninsoare vor primi de la Guvern combustibil gratuit din rezervele de stat, la trei luni după ce s-a topit zăpada “Printre beneficiari se numără Consiliile Judeţene Constanţa, Vrancea, Brăila, Ialomiţa şi Tulcea, controlate de PSD, dar şi Călăraşi şi Buzău, conduse de liberali. Sub cod galben au fost însă şi alte fiefuri ale PSD: Teleorman, Giurgiu sau Prahova. Toate aveau contracte de deszăpezire, în multe situaţii cu firme având legături politice ori din domeniul Transporturilor” (Gândul)

De ieri benzina costă mai mult în România decât în Austria. Blănculescu: Guvernul a făcut asta pentru viaţa şoferilor “Benzina în România, al cincilea producător de petrol la nivel european care-şi acoperă 40% din necesarul intern de petrol, este de ieri mai scumpă decât în Austria sau Luxemburg, printre cele mai bogate state din UE, dar sărace în resurse” (ZF)

30 de firme anchetate pentru evaziune şi spălare de bani “Firme apropiate de părintele Pro TV ar fi suspectate de tranzacţii financiare nelegale în valoare de 5 milioane de euro, după cum anunţă poliţiştii antifraudă. Tranzacţiile presupus-nelegale investigate sunt din perioada 2009-2013, interval care coincide cu mandatul lui Adrian Sârbu, de președinte CEO al Central European Media Enteprises” (România liberă)

Cazul Media Pro Ziarul BURSA, confirmat după 14 ani (articol de MAKE) “Abia acum Poliţia a declanşat cercetarea firmelor de media în care este implicat Adrian Sârbu, suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, la paisprezece ani de la începutul publicării zecilor de articole din ziarul BURSA (între anii 2000-2003), care au adus dovezi despre manevrele fiscale săvârşite de el, manevre tolerate de autorităţi, în regimurile politice de orice orientare” (Bursa)

Noua conducere Pro Tv, plângere împotriva lui Adrian Sârbu “Poliţiştii bucureşteni au făcut 28 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală, infracţiuni prin care ar fi produs un prejudiciu de 5 milioane de euro. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, printre firmele suspectate de evaziune fiscală ar fi şi şase societăţi înfiinţate sau controlate de fostul şef al Pro Tv, Adrian Sârbu” (Naţional)

Televiziunea Publică are un nou Consiliu de Administrație. „Șantajistul de la OTV”, șef la TVR “Alături de personalități cunoscute ale vieții publice, dar și de nume noi, parlamentarii i-au rezervat un loc în Consiliul de Administrație al TVR reprezentantului PP-DD Eduard-Călin Dumitrașcu, un personaj cu avere dubioasă, prezentat de o parte a presei drept Șantajistul de la OTV” (EvZ)

Vânzările Dacia – cel mai puternic avans în Franţa “Înmatriculările au înregistrat în T1 o creştere de 25,5%, la 28.349 unităţi,  susţinută de un avans de 50% în martie” (Curierul naţional)

FRF. Răzvan Burleanu, în aer până pe 6 mai! “S-a stabilit ca pe data de 6 mai să se judece contestaţia deciziei Adunării Generale a federaţiei. Până atunci, în mod normal, Răzvan Burleanu nu poate fi numit preşedintele FRF, iar Gino Iorgulescu, şeful LPF, care îndeplineşte şi funcţia de prim-vicepreşedinte al FRF, ar trebui să conducă Federaţia Română de Fotbal” (Puterea)

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share