Între aprilie 1994 şi august 1996, am fost reporter la Mediafax, acoperind preponderent domeniul sindicate – conflicte de muncă.
La plecarea de la Mediafax, am cerut, fireşte, cartea mea de muncă. Mi s-a spus:
„Există nişte formalităţi
care mai durează. Reveniţi.”
În actualul context, povestea mea devine interesantă.
Din septembrie 1996 până în ianuarie 1997, am lucrat ca redactor la Secţia social a cotidianului Adevărul, când şeful secţiei era „Coana Mare” (Lelia Munteanu).
Aveam statut provizoriu: urma să stau şase luni în probe, apoi să fiu angajat definitiv, cu carte de muncă. Aşadar, timp de cinci luni nu m-am preocupat să-mi iau cartea de muncă de la MediaPro.
În ianuarie, într-un context care nu are legătură cu această poveste, am plecat de la Adevărul la Radio Contact. Aici au început imediat formalităţile de angajare cu carte de muncă. Am explicat că trebuie să o iau de la Mediafax.
Serviciul personal de la Radio Contact a reacţionat previzibil:
„Ai fi trebuit să primeşti cartea de muncă de mult timp.”
Mi-am reluat demersurile. Prin martie 1997, am primit cartea de muncă. Parafa Inspecţiei Muncii arăta că mi s-au plătit, impecabil, toate dările.
Întrebări (retorice):
când au fost plătite aceste dări: după încheierea contractului sau, cum este legal, ritmic, când trebuiau plătite, în timpul contractului?
dacă nu au fost plătite în timpul contractului (nu am să aflu probabil niciodată dacă lucrurile stau astfel sau nu) ce s-a întâmplat cu banii care trebuiau alocaţi conturilor mele de la Casa de Asigurări de Sănătate, Casa Naţională de Pensii etc. în tot timpul contractului meu cu Mediafax/MediaPro?
câţi au fost, de-a lungul timpului, în situaţia mea şi ce s-a întâmplat cu lichidităţile disponibile, rezultate între momentul în care trebuiau să fie plătite legal de către MediaPro şi cel în care banii au fost viraţi de facto în conturile statului?
s-au plătit penalităţi de întârziere, dacă banii au fost viraţi în conturi mai târziu, sau nu?
Pun aceste întrebări, pentru că acum există ceea ce în dreptul penal american se numeşte resonable doubt, adică îndoială întemeieată să cred că a fost vorba despre evaziune fiscală la MediaPro chiar şi înainte de anul 2000.
În piaţa mass-media, se vorbeşte de foarte mult timp despre artificiile fiscale făcute de MediaPro. Bursa a scris enorm de-a lungul timpului despre aceste şmecherii. Am citit aceste articole cu interes. Am citit de asemenea alte multe articole, apărute în toată presa de-a lungul timpului, despre datoriile trustului lui Adrian Sârbu.
Pun aceste întrebări (la care sunt convins că nu voi primi niciodată un răspuns) de dragul unor vremuri în care mergeam cu toţii, cei de la Mediafax, la Terasa Vernescu, pe Calea Victoriei, să bem o bere, să socializăm, ca nişte adevăraţi colegi, după ce ne luam salariul.
În frunte cu ulterior-tot-mai-greu-accesibilul Mihnea Vasiliu (care, când şi-a schimbat vechiul Oltcit roşu cu un Cielo Roşu scurt, a devenit brusc inaccesibil) şi cu Adrian Sârbu, care pe vremuri, când redacţia Mediafax era toată în trei camere, la etajul opt dintr-un imobil dezafectat, venea cu noi la aceste agape şi ne tutuiam natural.
Dar oamenii se schimbă şi vremurile odată cu ele.