home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. DNA cere arestarea prim-procurorului de Buftea

Revista presei. DNA cere arestarea prim-procurorului de Buftea

Share

DNA a cerut CSM arestarea prim-procurorului de la Buftea, anunta Puterea. Bag sama ca se duce-n jos si-n toate directiile  actiunea DNA de asanare a societatii.

Gandul a facut un interviu in exclusivitate cu Adriean Videanu si titreaza asa: «Videanu anunţă concursul: ”Găsiţi-mi averea nedeclarată şi o donez! Nu am mai mult de 1 mil. euro”. Plus: ce are de făcut Băsescu dacă îi vrea capul; cum l-a angajat pe Syda».

Si mogulul celulelor stem este chemat la Parchet, informeaza Evenimentul Zilei. Dezvăluirile EVZ ar fi fost confirmate de investigaţiile Agenţiei Naţionale de Integritate (cea pe care unii ar dori sa o vada in neant), iar doctorul Victor Zota urmează a da socoteală procurorilor.

Romania Libera sustine ca stie cum câştigă un demnitar 240.000 de lei pe an. Anume, in anul 2009, în care România s-a împrumutat de la FMI pentru a plăti pensii şi salarii, mulţi demnitari ar fi făcut colecţii de funcţii la stat, obţinând venituri de zeci sau sute de mii de lei.

Cine pune pe butuci fabrica de vaccinuri Cantacuzino, ne spune Adevarul, pentru ca Institutul Cantacuzino din Bucureşti a avut ieri cea mai neagră zi a existenţei sale: este parţial închis, iar angajaţii au oprit lucrul.

Curierul National a aflat ca intreprinzatorii cer statului sa ii lase in pace, sa nu-i mai taxeze in draci, cu un milion cinci sute de mii trei sute treizeci si doua de taxe pe secunda, ca sa zic asa, ca n-am gasit alta hiperbola.

Iar Ziarul Financiar arata ca prima investigatie a Consiliului Concurentei pe piata bancara a adus deja amenzi de 8 milioane de euro. Noi credem ca, la comportamentul samavolnic al bancilor din Romania, in primul rand cu clientii persoane fizice, bancile trebuiau sa se confrunte de mult timp cu o astfel de investigatie.

Share